Pe scurt, Sergiu Nicolaescu a fost un comunist nenorocit pentru ca a facut Osanda in 1976 sau Francois Villon in 1987, iar Mungiu e probabil un soi de dizident pentru ca demasca prin 2007 (la doar 18 ani dupa prabusirea regimului ceausist) interzicerea avorturilor din 1966.
Unii oameni (de obicei e vorba in special de pustime care n-a apucat vremurile alea) chiar nu inteleg ca dizidenta post-factum e ridicola (vezi in special cazuri gen Liiceanu, Patapievici samd) , iar abordarea unor asemenea teme la 18-20 de ani dupa schimbarea regimului nu e doar tardiva ci si daunatoare dezvoltarii firesti a cinematografiei romanesti.
Din punctul asta de vedere, batranul Nicolaescu macar a incercat sa vina in actualitate cu ultimele sale filme, pacat ca satira a avut tuse atat de groase incat a plonjat direct in grotesc. Dar barem a incercat.
Trist e ca oameni relativ tineri, ca Mungiu, par blocati in teme care mai pot starni doar interesul batraneilor din juriile diverselor festivaluri, sau fanaticilor de dreapta de prin Occident.