[MinRep]

Lacombe, Lucien

"Lacombe, Lucien" este un film despre Franta aflata sub ocupatie in timpul WW II, un subiect destul de uzat si putin ofertant (cel putin pentru mine). Personajul principal este un tanar taran care nu mai vrea sa se intoarca la sanatoriul unde era angajat ca om de serviciu, asa ca incearca sa se alature Rezistentei. Este insa refuzat pe motiv ca este prea tanar, chestie care insa nu ii impiedica pe cei de la Gestapo sa il foloseasca drept informator si chiar sa il antreneze in operatiunile lor.

E greu sa te atasezi emotional de personajul principal, dar eu ii gasesc "idiotenia" fascinanta. Lucien habar nu are despre ce se intampla in lume si nici nu ii poate pasa mai putin. Nu este interesat decat de sine insusi si se bucura de statutul de putere pe care l-a dobandit. Modul in care isi pronunta numele (La-combî Lu-sieen) sau formula de introducere invatata de la noii sai prieteni (Po-lis al-man-dă) este in acelasi timp amuzant si infricosator. Pentru ca, in mod paradoxal, tineri precum Lucien sunt cei mai potriviti pentru a fi inregimentati de un regim opresiv.

Si daca tot am ajuns aici, principala calitate a filmului este umorul, fara de care dele 138 de minute ar fi parut probabil mult prea lungi. Dincolo de absurdul situatiilor (taranul de la Gestapo care face curte fiicei blonde a unui croitor evreu), se remarca inca doua lucruri: 1) ideea nu foarte subtila de a-i prezenta pe Gestapo-isti sub forma de gangsteri (e si mai amuzant ca au un negru cu tommy gun in ceata) si 2) personajul interpretat de Therese Ghiese, mama sictirita a croitorului care nu are niciun fel de simpatie pentru fortele de ocupatie care se tot perinda prin casa fiului sau.

Insa ultimele 15 minute sunt sublime - cu foarte putine dialoguri, ni se arata cum Lucien isi "salveaza" iubita evreica si pe bunica acesteia si se retrag intr-un aparent paradis pastoral (o cabana parasita), pana cand un ultim text apare pe ecran, dezvaluindu-ne soarta personajului principal.


L'important c'est d'aimer

Si acesta a fost un film foarte interesant, desi nu am atat de multe lucruri de spus despre el. Printre personajele principale regasim o actrita aparent ratata care nu mai este angajata decat in filme in care i se cere sa se dezbrace, un fotograf santajist care lucreaza pentru un bunic gangster, sotul impotent al actritei care colectioneaza fotografii cu actrite din epoca de glorie a Hollywood-ului si - in afara acestui triunghi - Klaus Kinski jucandu-l pe Klaus Kinski, for some reason.

"L'important c'est d'aimer" este, totusi, un film despre dragoste, atata vreme cat aceasta incude teroare psihologica, obligatii morale si dominare. In rolul principal, Romy Schneider joaca o femeie a carei represie sexuala (cauzata de aparenta imposibilitate de a iesi din relatia curenta) se manifesta si prin pierderea puterii de a juca in fata camerelor de filmat. In scena de deschidere, ea este abuzata regizoral, cerandu-i-se sa isi declare dragostea pentru un barbat mort acoperit de sange. Cred ca aici este vorba de mai mult decat un triunghi amoros pervers si complexat - pare sa ni se sugereze ca aceleasi relatii de dominare, aceleasi abuzuri au loc si pe platourile de filmare sau in timpul repetitiilor unei piese de teatru. Sexul se identifica cu actul creator... sau macar cu succesul in show-business.

Imi place de obicei sa intru in lumea nebuna a lui Zulawski. Aici este ceva mai retinut. In afara de o secventa de sex in grup si cateva accese de isterie presarate pe parcurs, el se bazeaza mai mult pe sugestie si pe chipul lui Romy Schneider (care e foarte buna in acest film - mi-a placut mai mult decat de obicei). Zulawski nu a facut filme decat despre regimuri opresive si destramari de cupluri. Acest film face parte din a doua categorie. Iar ultima replica (deja adusa in discutie) cred ca nu face decat sa prefigureze dezintegrarea inevitabila a noului cuplu care s-a format. Asa incepe intotdeauna...



Vot: Louis Malle