|
L'important c'est d'aimer
Dragostea-i cel mai important lucru, zice titlul. Însă, fiind vorba despre un film semnat Andrzej Zulawski, pentru a o obține trebuie să te umilești, să-ți trădezi convingerile, să ajungi la nivelul (și la cheremul) unor personaje cu o moralitate îndoielnică, în cel mai bun caz. Și nici atunci nu există garanția izbăvirii.
E un film despre compromisuri incomode. Dragostea pare a fi descoperită într-un final care închide cercul. Ceea ce la început s-a pus în scenă într-un film de mîna a doua, devine realitate în final. Între cele două declarații de dragoste însă, cea artificială și cea reală există un abis ce trebuie traversat iar consecințele sînt nefaste.
Ambii protagoniști sînt artiști forțați să se prostitueze. Nadine e o fostă actriță de filme porno, ajunsă acum să mimeze dragostea în filme horror de categorie B (chinuitoare de-a dreptul secvența de început în care este imortalizată într-o ipostază umilitoare – mult mai degradantă decît dacă ar fi implicat nuditate – de către obiectivul protagonistului). Servais e un fotograf cu ceva polițe de achitat în lumea interlopă, nevoit să-și pună serviciile la dispoziția unor indivizi dubioși (episodul cu halterofilul și travestitul demonstrează încă o dată cît de incomod poate să fie Zulawski in order to make a point).
Tipul încearcă să o salveze facîndu-i rost de un rol în Richard al III-lea, piesă pusă în scenă de o șleahtă de indivizi dubioși, între care se distinge Klaus Kinski într-o altă apariție bigger than life. Piesa însă eșuează lamentabil, fiind desfințată de critică. Pentru Nadine, acest lucru constituie încă o dovadă a faptului că nu va reuși niciodată să-și depășească condiția ingrată. Încearcă apoi să reînvie relația stătută cu soțul bufon, ceea ce-l împinge pe acesta la sinucidere. Disperarea o aduce într-un final în brațele celui care încercase să o salveze...
Nu e o poveste de dragoste, e o radiografie a eșecului. Cu toții caută „cel mai important lucru”, însă acesta nu e de găsit, nici pe plan personal, nici profesional. Totul e prea putred, personajele sînt strivite sub greutatea mediului corupt din care provin și orice încercare de a-l lăsa în urmă e sancționată drastic. Acel „Je t’aime” din final sună prea mult a compromis...
|