omu' (schiță, auzi la el
), eu l-am văzut demultișor, dar cred că am mai spus pe undeva pe site că ăsta e filmul pe care nu a reușit să-l facă garrel atunci cînd se lăuda că vrea să facă un film despre droguri care să nu glorifice consumul de droguri și să nu facă din victimele narcoticelor eroi romantici, martiri anti-sistem, îngeri căzuți și alte belele, așa cum se întîmplă cu requiem for a dream, de ex., care își trădează scopul, acela de a incrimina consumul, din frică de a nu părea încuiat, mic-burghez, pro-establishment, etc. dar vorba lu dandy warhols - heroin is so passe.
la dealer muzica aia subacvatică face toți banii. ai impresia că răsfoiești însemnările unei subterane labirintice care e, totuși, la nivelul solului pe care calci ca om obișnuit, dar cumva decupată, paralelă, situată dincolo de pretele unui acvariu indestructibil. lumea lui dealer e troubling și nu la modul haios. cazurile de acolo sunt bolnave, incomode, dar felul cum sunt manevrate, fără istericalele care devin un fel de constante asociate acestei teme, ci cu control deziluzionat, malițios chiar, le face foarte tulburătoare. fierberea asta sub capac, presiunea constantă a mediului vizual, mie mi se par de zece ori mai veridice decît excursurile pe același subiect care fac din consumatorii de droguri un fel de specie excepțională, la intersecția dintre tragic, grotesc, sublim și decadența opiomană a sfîrșitului de secol 19. treaba e uneori mai urîtă, mai banală și mai împuțită de atît. știu oameni care au mers și au făcut scandal a doua zi la magazinul unde și-au luat blugii, pentru că fumaseră toți banii și aveau nevoie de alții.
oh, wait, ziceam că comic sideul îl lăsăm la ușe.
omule, cum naiba să-ți placă wombul? 
adică o tipă își pierde iubitul, se inseminează cu o clonă a lui, îl crește ca și cum ar fi maică-sa, iar apoi are pretenția ca acela să o considere iubita lui? i mean.. that's crooked, man. e ca și cum aș purta un copil în burtă, făcut la comandă, ca la croitor, de medicii-bucătari, l-aș crește, l-aș duce la școală, iar apoi să-i pretind să mă reguleze, că doar de asta l-am născut, nu din dragoste de țară. ioi 
dar e frumos filmat tot quasi-semi-whaddafuck-incestul ăsta. bingo! cred că mă înseminez și eu cu o clonă de-a lu clint eastwood, ca să mă bucur de el la bătrîneți, if you know what i mean 
. da am de așteptat vreo 16 ani ca să se coacă .. (uzu)fructul. de fapt, cred că fac tripleți, dar mă mai gîndesc pe cine bag în trio. 
revenind. mie fliegauf mi se pare că aparține familiei lui tarr, fred kelemen și feher, dar e mai morocănos și ceva mai dezamăgit față de perfectibilitatea și raționalitatea semenilor și probabil cu un plus de rebeliune hipsterească - anti-popism, problema țiganilor, viermuiala insalubră de sub orice peliculă de ordine aparentă.
dealer e
brooding și chiar ai senzația că are loc pe undeva prin niște coridoare neexploatate ale rețelei de metrou, dar cînd te uiți pe geam vezi cîmpul. altă realitate decît cea a contactelor cu clientela aproape că nu există și poate că asta e voit în film, a arăta exclusivitatea atenției centrate doar pe marfă și pe cei ce au direct legătură cu ea.
mie îm place mult filmul, pentru muzică, culori și atmosferă, nu numai pentru abordarea temei.
edit: nota
3.5