|
votul meu ar fi fost, desigur și fără dubii, pentru orașul pirateriei, pardon piraților. nu de alta, dar cum ar fi spus tipa aia jucată de charlotte g. în antichristul lui trier: i can't side with the gynocide . de ce? pentru că, în mentalul meu minimalist mobilat, soțul din l'enfer o consideră vinovată pe soața lui indiferent dacă s-a culcat sau nu cu locatarii hotelului. din cauza simplă că le-a aprins acelora imaginația erotică, că s-a lăsat posedată de ei măcar și la nivelul inavuabil al imaginației, că a încurajat "încornorarea" la nivelul fantasmei. rugurile (contra)reformei s-au aprins cam tot la nivelul acesta: o femeie cu vino-ncoace se spunea că e responsabilă pentru dublul ei imaginar, pentru armata de succubi pe care o trimitea să violeze visele pașnice ale enoriașilor luterani sau papistați. că ea e direct responsabilă dacă cel ce o dorește e chinuit de fantezii insuportabile sau are aparatul fantasmatic infectat letal de imaginea ei. (medicina ficiniană, blame culianu pentru interpretările astea). pentru el, omul care a strîns cureaua ani la rînd, care a progresat spre avuție fără să ardă etape, găselnițele de marketing ale neveste-si - anume că o nevastă frumoasă și fidelă este cea mai bună campania publicitară pentru o afacere, din cauză că clineților le place să-i ofere mici favoruri ca să fie în preajma ei (e privilegiul femeilor frumoase să ne ruineze , spune unul dintre ei) - i se par niște shortcuturi inacceptabile. treaba lui.
dar nu numai. la ville e un film splendid. e ciudat că infernul lui clouzot implica la fel de multe experimente vizuale, op art și experimente sonore. păcat că a eșuat. nu am mai fi avut vertigo în fruncea topului SS dacă clouzot nu pierdea controlul uzinei infernale.
|