The Legend of Suram Fortress
Cam aşa am rămas după vizionare. M-am uitat ca mîţa-n calendar, 80 de minute din 90, recunosc. Ca un preşcolar ce răsfoieşte o carte cu nişte poze frumoase înăuntru...
Legenda cu pricina e another take on Mr. Manole’s deed, dar de chestia asta îți dai seama doar în ultimele 10 minute, cînd lucrurile devin cît de cît coerente. Pînă atunci însă te simți pierdut într-un teritoriu străin, fără hartă, busolă sau dicționar.
E un film atît de impregnat de tradiţie locală încît, dacă n-ai ceva cunoştinţe legate de cultura georgiană, n-ai absolut nicio şansă. Simbolistica te copleșește. Poveste nema. Filmul e alcătuit dintr-o serie de tablouri ce se perindă prin faţa ochilor noştri aparent fără nicio noimă. Prin urmare, pînă încerci să-ţi dai seama ce şi cum, să cauţi totuşi o anumită logică, ceva urmă de fir narativ, cut, trecem la următorul episod, în care ni se arată un lepedeu pe un zid şi un măgar în faţa lui. Dup-aia iarăşi cut şi apare o pereche de păstori, băiat şi fată. Ea zice că-i fluture iar el zice că-i greiere. Mai o nuntă, mai o înmormîntare și tot așa, pînă te dai bătut și nu mai încerci să cauți explicații.
Singurul lucru care mi-a atras atentia a fost punerea în scenă a anumitor cadre. Sînt compoziţii aranjate ca la fotograf. Dar par a se potrivi ca nuca în perete cu restul. De parcă tot mambo-jumbo ăla fără sens a fost înscenat doar pentru a umple golurile dintre respectivele cadre. Sau poate are un sens, dar sîntem noi uninitiated outsiders...
Mi s-a părut de departe cel mai inaccesibil film din turneu, pînă acum. City of Pirates is straight story compared to this.