The Hobbit: An Unexpected Journey e preocupat de trei lucruri: efecte speciale, comicarii de doi bani si batalii "epice".

Cand in primele 45 de minute se ecranizeaza 20 de pagini din carte, ne-am putea astepta ca macar atmosfera sa fie fidela si detaliile sa capete atentia cuvenita. Nu e cazul. In loc de asta acccentul se pune pe piticii comici si hobbitul mancacios. Avem si un flashback aiuritor in care vedem cum Thror, bunicul lui Thorin e un bogatan obsedat de aur. Iata cum e descrisa perioada lui in carte:

"Altogether those were good days for us, and the poorest of us had money
to spend and to lend, and leisure to make beautiful things just for the fun
of it, not to speak of the most marvellous and magical toys, the like of
which is not to be found in the world now-a-days."

Vedem aici ca piticii sunt de fapt foarte inteligenti si inzestrati cu un simt ales al frumosului. Filmul e mult prea preocupat sa faca misto de barbile lor ca sa mai observe asemenea "detalii" nesemnificative...

In continuare avem o gramade de batalii epice dupa modelul:
- Aia rai (goblini, troli etc) ii zdrobesc/fierb/injunghe/arunca in prapastii adinci pe aia buni
- Aia buni nu patesc nimic.
- Aia buni ii omoara pe cei rai si urmeaza imediat o glumita ca sa indeparteze macar ideea ca ar fi existat vreo urma de pericol.

In esenta idiotic Hollywood in its full glory. Ca sa fiu obiectiv trebuie sa mentionez ca e 1 (una) scena in cele trei ore care e aproape de nivelul cartii - jocul de ghicitori cu Gollum. Gasiti-o pe Youtube si economisiti banii de bilet.