|
Si eu am asteptat, cumva, sa vad La ville des pirates. Simteam ca o sa fie (inca) o excursie suprarealista inspre lumile lui Gellu Naum. Stiam ca vizual va fi mai mult un trip decat o poveste al carei fir narativ poate fi urmarit sau cel putin intuit. Din pacate, dupa vizionare, am ramas numai cu schitele stangace ale Lyggiei Naum si cu putin din desenul Starea lumii.
Oricum ar fi, am primit ceea ce asteptam- o excursie vizuala. Planul secventa din inceputul filmului m-a castigat definitiv, in primul rand pentru ca stabileste din primele minute o conventie si, in al doilea rand, pentru ca acea conventie este pe placul meu. Faptul ca un cadru echilibrat, care prezinta o situatie colocviala si niste trairi absolut umane (vezi trasaturile comportamentale ale celor doua femei) este intrerupt numai de un puseu al camerei (!) care tinde catre lumea "de afara", este prima si cea mai importanta trimitere catre plotul filmului. De aici inainte avem de a face cu jocuri.
Windom zicea ca se face abuz de cadre pretentioase. Am inteles exemplul pe care l-a dat, cel cu POV-ul "maselei", ca sa-i zic asa, insa nu cred ca e suficient. Dupa cum am scris mai sus, conventia este deja stabilita si, asa cum si tu ai observat, Windom, aici este mai degraba vorba de feeling si de atmosfera decat de o dorinta arzatoare de a epata.
De asemenea, in centru nu cred ca se afla acel "Peter Pan from hell", cat cuplul Isidore- Peter Pan care, prin relatia lor, creeaza un fel de basm. E drept ca totul devine confuz, insa mie nu mi-a pierit cheful, ci mi-a starnit interesul.
Primul lucru pe care l-am observat in timpul vizionarii a fost trimiterea directa catre Maya Deren. Am vazut ca si MinRep a scris asta- folosirea prim-planurilor, in special pentru studiul reactiilor Annei Alvaro si cateva cadre in care personajul tine cutitul in mana, par desprinse dintr-o varianta provocatoare cromatic a filmelor At Land si Meshes of the Afternoon.
Inca o observatie buna a lui MiniRep este cea privind cadrele descriptive ale insulei. Din cate stiu, exista povesti frumoase legate filmarile peisajelor- am inteles ca au avut un colorist on-set care picta in fata obiectivului. (Ma interesez si revin cu mai multe detalii, si eu sunt curioasa de tehnicile folosite.)
Pentru mine scena preferata ramane planul secventa de la inceputul filmului. Este vorba de naturaletea (atat a miscarilor personajelor in mizanscena cat si a camerei) prin care esti scos dintr-o lume si plonjat in alta.
Revenind la trairile umane privite indeaproape, ajungem la Infernul lui Chabrol.
Aici primeaza din toate punctele de vedere constructia personajelor. Este vorba despre naturaletea si banalitatea reactiilor acestora in raport cu evenimentele din jur ; ciudatenia atitudinii lui Paul in raport cu angajatii si clientii sai, schimbarile temperamentale, rigoarea pe care acesta o atribuie inchipuirilor sale, continua nevoie de confirmare- Paul este un personaj verosimil, este uman.
Mi-am adus aminte, cu ocazia asta de ceea ce spunea un regizor pentru care personajele si ceea ce reprezentau acestea, defineau filmul. (influentat, desigur, de sfaturile lui McSorley) :
People kill themselves because of society’s inability to educate, in terms of love, any further than a given point. Nobody in this world seems to be able to love beyond a certain point; they all go up to a certain point, then they become emotionally tired of it, or bored, or hurt. They change and their love doesn’t transcend certain obstacles. For somebody who is very sensitive and idealistic, as we all start out to be, it becomes a dramatic experience. You can either make that bridge or not and we are going to make this picture for people who are possibly lost…”
Aici ma opresc si, oricat de mult as fi vrut sa aleg Orasul Piratilor, imaginatia mea primeaza. Cred ca e mult mai important ce imi inchipui eu ca s-a intamplat legat de relatia dintre Nelly si Paul decat ceea ce mi-a fost dat sa vad (incifrat sau nu) de catre Raoul Ruiz in Orasul Piratilor.
Vot: Chabrol
|