[MinRep]

I bambini ci guardano

In ceea ce il priveste pe De Sica, primele filme pe care i le-am vazut au fost "Umberto D." si "Ladri din biciclete", pe care inca le consider printre cele mai bune facute vreodata. Poate si fiindca acestea au ridicat stacheta atat de sus, celelalte filme ale sale pe care le-am vazut nu au reusit sa ma impresioneze si, in consecinta, De Sica e o filmografie pe care am cam ignorat-o. Partial, efectul acestor asteptari nerealiste s-a rasfrant si asupra lui "I bambini ci guardano", dar am impresia ca mi-a placut mai mult decat voua.

Chiar daca la nivel de poveste nu este nimic neasteptat, ceea ce m-a tinut "in priza" a fost perspectiva copilului, care e irezistibila si care devine predominanta pe masura ce filmul progreseaza. Cred ca De Sica nu incearca deloc sa fie "obiectiv" sau "detasat" si - chiar daca ne ofera toate detaliile "adulte" despre casnicia parintilor lui Prico - momentele cele mai reusite sunt cele in care camera de filmat il urmareste exclusiv pe baiat sau se substituie privirii acestuia. Nu vorbesc doar de modul aproape voyeur in care acesta surprinde infidelitatile mamei (chestie despre care am putea-o arde freudian zile intregi), dar mai ales despre doua secvente car tin mai degraba de expresionism: delirul febril care incepe pe tren in prima parte a filmului (si care pare inspirat de tornada din "The Wizard of Oz") si fuga din final (culminand cu acele cateva travelling-uri pe malul marii in care o umbra amenintatoare se aproapie de Prico).

Intr-adevar, exista aici o tendinta moralizatoare, pe care nu stiu cum sa mi-o explic. Cred ca este mai mult un by-product al melodramei, singura persoana care este invinuita fiind mama. Nu inteleg exact daca De Sica vrea sa ne spuna ceva aici. Mamelor din lumea intreaga, nu va inselati barbati si nu va abadonati copiii? Ma indoiesc... Asemenea invataturi par sa fie beneath him. Totusi, inclusiv faptul ca am observat aceasta confuzie morala (si nu am putut pur si simplu sa trec peste ea) reprezinta o problema.

Pe de alta parte, nu cred ca filmul are vreo problema de ritmicitate, de joc al actorilor sau de imagine. Dimpotriva, este un film foarte bine filmat (uneori De Sica pare sa fi vrut sa imite un pic stilul marilor melodrame Hollywood-iene ale deceniului anterior), elegant si concis. Nu este neo-realism italian in viteza intai, asa cum am crezut ca s-ar putea sa fie. Si chiar daca e un fel de blueprint pentru "Ladri di biciclete", cred ca e important sa vedem si atat unde aceste filme se aseamana cat si unde difera. De Sica isi va cizela si perfectiona stilul, dar sensibilitatea acestuia va ramane aceeasi. Intotdeauna am vazut "Umberto D." si "Ladri di biciclete" ca niste filme foarte umane, nu (doar) sociale. La fel, "I bambini ci guardano" nu este doar un film moralizator. Ce rost are sa faci un astfel de film in timpul razboiului?