In
35 Shots of Rum, Claire Denis prezinta relatia stransa dintre un tata, ramas vaduv de tanar, si fiica sa.
Primele cadre expun mediul de lucru al tatalui: gara, trenurile, sinele, simbolistica fiind mai mult decat ofertanta: gara este spatiul plecarilor, intalnirilor, regasirilor, despartirilor, un spatiu cu o enorma incarcatura emotionala si, pana la urma, simbolul intregii relatii dintre cei doi.
Denis incepe prin a ne prezenta in mod simplu viata celor doi, bazata pe rutina de zi cu zi: Lionel vine de la munca, face un dus, pune haine la spalat, in timp ce Jo pregateste cina. Intamplari aparent banale, insa previzibilitatea rutinei le ofera un confort la care niciunul din ei nu este gata sa renunte (L: „
We have everything here. Why look elsewhere?”; J: „
I like being here with you, we could live like this forever.”).
Intre tata si fiica exista o intimitate si o complicitate care depasesc granitele comunicarii verbale (de fapt, comunicarea intre cei doi are loc preponderent prin gesturi si priviri).
E adevarat ca, pe alocuri, intimitatea dintre cei doi aduce cu intimitatea unei relatii intre doi indragostiti (desele atingeri, imbratisari, priviri sugestive, anumite schimburi de replici – L: „
I want you to think of yourself”, J: „
You want to get rid of me. You don’t love me anymore.”), nu mi s-a parut insa fortata, reprezinta, totusi, un cadru natural, avand in vedere circumstantele.
Ermetismul si autosuficienta relatiei dintre Jo si Lionel sunt sugerate si de cadrele de filmare: predomina prim-planurile, spatiile inguste (bucatarie, taxi, camera de zi, cabina de conductor a lui Lionel, cafeneaua in care cei patru se adapostesc, etc.).
Orice nou-venit, care incearca sa le perturbe linistea si sa patrunda in acest universul dual, este tratat ca un intrus: Noe, vecinul de palier, indragostit de Jo (un singuratic autoproclamat) si Gabrielle, soferita de taxi, care si-a oferit in van sprijinul, inca de cand Jo era mica. In acest sens, mi s-a parut semnificativa scena din cafenea, dansul senzual al lui Noe si Jo, urmarit de privirea scrutatoare a tatalui.
Rezistenta la schimbare este, de asemenea, exprimata si in plan secund, prin episodul care il are ca protagonist pe Rene (un coleg de munca al tatalui), nevoit sa se pensioneze, desi se considera un om puternic, sanatos, gata sa faca fata unor ani buni de munca (o situatie dezolanta, a oamenilor de care societatea se descotoroseste doar pentru ca normele sociale hotarasc varsta biologica la care un om este considerat inapt). Este emotionanta scena petrecerii de ramas-bun, melanjul atipic dintre vechi si nou, desuet si modern (reprezentat prin cadourile primite: obiectele cu specific african versus ipod). M-am temut ca neputinta lui de a face fata schimbarilor si calea aleasa de el reprezinta anticiparea unul final asemanator al relatiei celor doua personaje principale, dar m-am bucurat ca n-a fost cazul.
Pe moment, ma debusolase putin trecerea brusca de la exprimarea verbala a dorintei ca lucrurile sa ramana la stadiul actual, la mariajul lui Jo si, implicit, despartirea de tatal ei (ei doi in sacii de dormit, apropiati, apoi apar brusc in cadru buchetele de nunta), dar mi-am dat seama ca a fost un procedeu artistic absolut nemaipomenit de a prezenta ce se intampla de fapt in sufletul celor doi, ca orice schimbare de acest fel nu putea fi decat subita si stridenta.
Ultima scena m-a impresionat enorm, a fost perfecta.
35 Shots of Rum e un film despre teama de schimbare, confortul rutinei, singuratate, iubire, un film sugestiv si sensibil, care mi-a amintit si mie de ce m-am indragostit de cinema.
