|
Deep End
This one is an odd bird. E un film greu de încadrat într-o categorie. Își păstrează pînă la final aerul unei comedii cu tentă erotică, mai mult (vezi episodul cu stingătorul și alte cîteva) sau mai puțin subtilă (ai impresia, în anumite momente, că te uiți la o comedie erotică nemțească, cum se transmiteau pe vremuri la miezul nopții pe SAT1).
Finalul e piesa de rezistență, e momentul în care lucrurile devin serioase (prea tîrziu, din păcate) și aerul ștrengăresc de pînă atunci al filmului lasă locul dramei cu tentă suprarealistă. Extrem de lăudabilă hotărîrea regizorului de a încheia joaca într-o asemenea cheie. Fiindcă avem de-a face cu o joacă. Between an innocent chap and a yellow materialist bird. Într-un cadru asigurat de băile publice, spațiu al curățirii, fizice cel puțin. Într-o parte bărbații, în cealaltă femeile. Doar că niciunul nu stă în nișa lui, gagica îl tot solicită pe băiețaș să se îngrijească de tarlaua ei, aruncîndu-l în cușca cu leoaice microbiste reșapate, care-l folosesc pe post de vibrator al propriilor fantezii stătute.
Obsesia feciorului pentru gagică îi îndrumă pașii către zone mai neortodoxe, unde intră în contact cu tot felul de personaje „exotice” (delicios de-a dreptul episodul cu vînzătorul de hot-dog). Comportamentul său e neverosimil pe alocuri, probabil s-a încercat scoaterea în evidență a obsesiei sale tot mai accentuate pentru tipă, dar momentele respective nu reușesc decît să dea un aer de neseriozitate încercărilor sale.
O mențiune specială pentru cromatica filmului – e o delectare să admiri întreaga paletă de culori ce se perindă în fața ochilor noștri, de la costume pînă la setting.
Vot: Accattone (Deep End nu e un film prost, dar pare cam subțirel și superficial lîngă Pasolini)
|