|
Sa revin si eu asupra lui The children are watching us ca sa stiu ca fac o treaba (aproape) ca lumea. Filmul in sine nu mi se pare prost, mai degraba mediocru sau poate chiar bunicel. Face parte dintr-un cinema pe care l-am ignorat in ultimul an pentru ca nu prea se suprapune peste gusturile mele. E un alt exemplu de film facut parca dupa un anumit cliseu, care vrea intentionat sa impresioneze, dar o face intr-un mod care, desi poate parea curatel, bate putin spre melodrama si-mi pare partial nesincer.
Filmul imi pare centrat pe ideea ca adultii sunt vazuti (doh, titlul...), dar mai ales intelesi (pana la un punct) si judecati de copii, care, desi nu au un aparat exact, filtreaza oarecum corect informatiile inconjuratoare. Sigur, aici e vorba de relatii umane. Copilul, desi e inca plin de naivitate, pare sa inteleaga ce se intampla in jurul sau, incepand cu primele reactii din parc, continuand cu ascunderea adevarului fata de tatal sau in urma vacantei si finalizand prin ultima scena, cand isi pedepseste mama pentru comportamentul ei atat fata de el, cat mai ales fata de tatal sau.
Despre relatia sot-sotie nu prea am ce zice, totul este prezentat destul de direct in film. Sotia a gresit o data pentru ca si-a parasit sotul, dar mai ales pentru ca si-a parasit copilul, care vede (titlul again) si reactioneaza in concordanta.
Despre 35 shots of rum am sa scriu mai tarziu. Vreau neaparat sa-l revad pentru ca mi-a placut (de departe) cel mai mult de pana acum si mi se pare ca runda asta ar fi puternic dezechilibrata... but you never know.
|