Bunuel sustinea intr-un interviu ca el nu este interesat de estetica in film, ci de relatiile dintre oameni. Vrea sa creeze si o anume atmosfera, dar acest lucru e secundar. Intr-adevar, caracterele personajelor, motivatiile lor, raporturile dintre personaje, reprezinta cele mai interesante perspective din care poate fi urmarit filmul Viridiana. In general, in cinemaul clasic, popular, acestea sunt idealizate, cliseizate, ori ceea ce ne livreaza Bunuel este iesit din comun, ciudat, incongruent, pentru ca, ne spune el, viata este astfel. Unchiul Viridianei este un tip pervers, sadic, e un batran libidinos? Da, asa pare. In acelasi timp, odata ce aflam povestea lui de dragoste - despre moartea sotiei, cea care semana identic cu Viridiana - comportamentul lui nu ni se mai pare atat de anormal. E vorba de om macinat de pasiune, de suferinta. La fel, toate celelalte personaje - Viridiana, fiul unchiului, prietena lui, servitoarea, fiica servitoarei, cersetorii unul cate unul - pe cat de contradictorii, pe atat de verosimile. In rolul cersetorilor au jucat chiar cersetorii adevarati, luati de pe strada. Se poate spune cate o poveste in mod separat despre fiecare. In fiecare se intrevede complexitatea naturii umane, in care virtutea si viciul coexista si ies la suprafata pe rand. De exemplu cersetorul pictor de icoane, e inzestrat cu talent artistic, o picteaza pe Viridiana sub forma de inger, totodata tipul e si cutitar, nu se da inapoi cand e vorba sa injughie pe cineva, iar la sfarsit nu se rusineaza sa o violeze pe Viridiana.
Binenteles ca ideea ce strabate filmul de la un capat la altul e ateismul. Bunuel e unul dintre cei mai celebri atei. "Slava domnului ca sunt ateu" zice el. Insa e unul subtil, asa cum spunea si Windom. Bunuel nu afirma direct ateismul lui. E ca si cum ar vrea sa arate ca religia moare pe limba ei, daca se poate spune asa. In filmul Nazarin, de exemplu, e vorba despre un calugar care nu face decat sa traiasca asa cum spune litera bibliei, dupa dogma bisericeasca, si din cauza asta o da in bara mereu. E o forma indirecta de critica a religiei, de pune in evidenta ridicolul ei. Filmul acesta era chiar sa primeasca un premiu de la o oarecare societate religioasa.
Viridiana este acelasi tip de personaj ca si Nazarin, increzatoare, naiva. Dupa ce ii este imposibil sa se intoarca la manastire, doreste sa-l serveasca pe Dumnezeu alt fel, ii ajuta pe cersetori. Insa realizeaza, pe pielea ei, ca "iubirea de aproapelui" nu-i deloc usor de indeplinit.
Exista o multitudine de referinte legate de critica religiei, toate inteligent si fin realizate: catelul legat la caruta, crucea cu cutitas, etc. insa scena parodie la "Cina cea de taina" (e comic
pentru ca chiar este de taina, dat fiind ca stapanii nu erau acasa) - cu cersetorii beti topaind pe Mesa lui Haendel - e de-a dreptul antologica. E evident contrastul imens, decalajul grotesc, ridicol, dintre lumea vazuta din perspectiva crestina, aceea in care Viridiana crede ca traieste, si cea adevarata, cea profana.
4 stele