|
Viridiana e, în primul rînd, un film despre pervertire, despre coruperea eroinei din titlu. Nu degeaba filmul începe între zidurile mănăstririi şi sfîrşeşte la masa de joc. Există desigur şi critică adusă bisericii, însă o critică extrem de subtilă şi livrată sub forma bunelor intenţii . Pentru că în momentul în care eroina încearcă să pună în aplicare învăţăturile bisericii, în afara cadrului instituţionalizat al acesteia, totul se transformă în dezastru. Prin urmare, e mai mult o critică adusă dogmelor decît instituţiei propriu-zise. Eliberată din corsetul rigid al bisericii (evocativă în acest sens secvenţa în care Viridiana îşi leapădă veşmintele sfinte dînd la iveală adorabile comori profane), eroina revine ulterior, din vinovăţie, la învăţăturile creştine asimilate la mănăstire, punîndu-le în aplicare pe cont propriu, cu o naivitate inoculată de biserică şi care o va costa scump. Fiindcă actul său de filantropie va constitui, paradoxal, ultimul său pas către „pierzanie”.
4 stele
|