Guru
Join Date: Feb 2012
Location: Guillaume-en-Egypte
Posts: 1,473
|
^
Inventezi , white, nu am spus nici una , nici alta. Am prezentat faptele, dar concluziile le-ai tras tu. Am specificat că nu e problema mea să ştiu ce şi cum. Dar te cred pe cuvînt. Tu te ştii cel mai bine. Ce ai tu pe conştiinţă e strict problema ta şi nu-ţi cere nimeni să te confesezi public, deşi, dacă ţii neapărat, nici nu te împiedică cineva. Ultimul film văzut, ultima confesiune făcută, diferenţa nu e mare. Spaţii multifuncţionale pentru useri nefuncţ.. speciali.
E normal să nu percepi un umor îndreptat împotriva ta. Credeam că e clar de la sine (îmi făceam iluzii că vei pricepe şi tu) că singura copie conforme a lui twinsen pe forumul ăsta eşti tu. Te asigur că nu vreau să-ţi uzurp statutul cîştigat cu vădit efort şi dăruire.
Şi nu, nu am înţeles ce anume spune nou fraza aceea de pe google faţă de ce am spus eu înainte. Poate faci un efort şi mă luminezi şi pe mine, care-s mai neiniţiată în tainele Ţărantinismului. Scuze faţă de alţi useri de pe forum, dar white e atît de insistent în a se băga în seamă de fiecare dată cînd marelui q i se boţeşte imaginea, că nu-i pot oferi decît lui cuvîntul. Oricum, dacă tu-mi poţi spune cu ce sunt mai indecenţi doi cai decît violenţa gratuită, scalparea, măţăraie răsfirată peste tot şi svastici scobite pe frunte cu briceagul, atunci eu îţi zic mersi. Ai spaţiul de emisie la dispoziţie.
___________________________________________
Hmm, mda. Am văzut Corpo Celeste (Alice Rohrwacher, 2011), o recomandare venită din partea cuiva care zice că merge, pînă prindem După dealuri. Ce mi-a plăcut: paleta de culori, hand-held camera, un sat clădit pe stîncă din care au plecat mai toţi, mai puţin un preot dintr-o biserică dărăpănată, lipsită de odoare, în care a rămas un crucifix scîrbit de lume. Filmul e, să spunem, “aventura” unei maturizări, atît cît poate fi aventură traiul într-un oraş năpădit de gunoaie, cu fauna maritimă imposibil de consumat, pentru că se scot întruna cadavre din Mediterană (sună a Gomorrah?), cu o soră care te ceartă pentru că o devorezi energetic pe mama, ce intră la lucru în tura de noapte şi cu şcoala confesională, unde tinerii aspiranţi la confirmation nu mai pot de atîta inaderenţă la cult. Este anti-clerical, se vrea metaforic pe alocuri. Dar "drama" personajului central - o fată de 13 ani - este că în microdramele în care se regăseşte zilnic (vederea unui preot care strînge semnături electorale, cîţiva pisici aruncaţi de-a valma într-o pungă şi înecaţi în rîu, mutarea într-o altă regiune, prima menstruaţie, etc.) mişcarea nu poate fi decît centrifugă, departe şi paralel cu acel refugiu pe care-l promite credinţa. Un crist zîmbitor, cu ochi albaştri şi braţele larg desfăcute, cu cîrlionţi de aur şi un ten ireproşabil e ceva de neînţeles pentru Marta, un scandal, o ciudăţenie. Se simte atrasă de celălalt aspect al său, biblic, furios, însingurat, sîcîit de peste tot de plîngeri, cereri de minuni şi explicaţii, înfierat că e nebun. Dar nici această apropiere nu durează. Intercalat între observaţiile ei critice, tăcerile revoltate, călătoriile cu maşina (Alice in the cities care nu mai caută nimic, deşi ar vrea) şi vizitele de circumstanţă la lăcaşul în care se cîntă imnuri pop divinităţii, filmul curge fără accente acute, dublînd starea interioară a vîrstei de tranziţie în care abia încep să se concretizeze atitudini şi imagini de sine.
|