[Mercutio]

The Man Without a Map

Ancheta disparitiei se dovedeste a fi un pretext. Dar ce vrea sa transmita autorul? Detectivului ii sunt blocate toate caile, pistele incercate de el nu duc nicaieri, cei anchetati ori nu stiu, ori nu vor sa spuna, ori stiu eronat. De obicei intr-o poveste politista detectivul urmareste un fir, descopera niste indicii, care, pana la urma, il ajuta sa rezolve afacerea, sa descopere criminalul, sa-l gaseasca pe cel disparut, sau mai bine zis, sa afle adevarul. Adevarul: cred ca despre asta este filmul. E ca si cum ar pune intrebarea: e posibila aflarea adevarului? Ce il motiveaza pe detectiv? Sotia disparutului nu da impresia ca i-ar pasa daca acesta ar fi regasit sau nu, iar intre timp el a fost concediat. Ideea vine, cred, din budismul zen (religia principala in Japonia), cel putin asa interpretez eu. Pentru a afla adevarul (ca sa ajungi la iluminare cu alte cuvinte) trebuie sa-l cauti, desi s-ar putea sa nu-l gasesti niciodata. Insa cautarea e importanta. Lucrurile nu sunt niciodata ce par a fi, ele nu trebuiesc confundate cu reflexia lor (vezi toate filmarile prin geamuri si vitrine). Nimic nu e clar, la fel ca imaginea cu orasul vazut de sus, cea cu care incepe filmul. Iar scena de la sfarsit cu pisica calcata pe astfalt, reda ideea reincarnarii, ideea ca in realitate (realitatea ultima) nimic nu dispare din lumea asta, iar el, detectivul, a inteles, a ajuns la adevar.

Un film interesant. Dar, cinematografic vorbind, Sindromul mi se pare mai valoros.
Votez pentru Sindromul Asteniei!