[Liviu-]

The man without a map nu pierde deloc timpul si intra direct intr-o actiune ce promite un noir detectiv facut ca la carte. La inceput aflam doar niste generalitati despre un ins disparut, cam la atat limitandu-se informatiile primite facil de care vom dispune pana la sfarsitul filmului. Tot ce urmeaza dupa e un teritoriu difuz, al nesigurantei, in care informatiile apar atat de fragmentate incat face aproape imposibila misiunea personajului principal de a le pune cap la cap si de a iesi din ceata mentinuta excelent de la un capat al altuia al filmului. Nu numai ca avem elementul asta excelent, dar ni se ofera si un detectiv singuratic, tip misterios despre care nu stim absolut nimic, o femeie ce se contureaza inca de la inceput intr-o femme fatale si inca niste personaje care apar de nicaieri si dispar la fel de usor.

Daca ar fi sa-l alaturam clasicelor cu Bogart & co. le-ar putea da clasa, chiar daca japonezul nostru e departe de carisma marelui actor american. Nu cred ca este cazul sa comparam insa pentru ca filmul lui Teshigahara se transforma gradat in mult mai mult decat o simpla poveste cu detectivi care o patesc din prea mult zel amoros. Metamorfozarea asta incepe pe nebanuite, poate neexistnd un moment clar in film pentru a delimita cand se termina ceea ce pare a fi si cand incepe ceea ce este de fapt. Culmea, uitandu-ma putin in urma, imi dau seama ca s-ar putea sa fie chiar la debut, cand ne sunt transmise niste informatii generale despre o viata banala, avand pe fundal o panorama rece a unui oras intins, incepand sa schiteze ceea ce pana la final devine o imagine clara a unui intreg la care fiecare isi aduce contributia, un intreg mecanicistic, rigid si in cele din urma plictisitor.

Unul din primele lucruri cu adevarat frapante este faptul ca mai toata lumea e sigura ca sotul disparut a facut-o din proprie dorinta, fara sa i se impuna din exterior. Astfel intrebarea esentiala e ‘de ce a disparut?’, indepartand dileme aparent mai importante precum ‘mai traieste?’ sau ‘unde e acum?’. Elementul asta atrage cu sine o oarecare doza de realism magic, care se gaseste intr-o masura mai mica sau mai mare si in alte filme importante ale lui Teshigahara, dar al carui merit principal presupun ca se datoreaza lui Kobo Abe.

Pe masura ce filmul inainteaza detectivul afla diverse lucruri despre viata disparutului, dar niciunul nu ofera rapuns acestei intrebari fundamentale setate inca de la inceputul filmului, anume motivul disparitiei. Invartirea asta in cercuri accentueaza misterul pana cand se contureaza cu adevarat tema filmului, rezultata paradoxal nu din ceea ce aflam despre sotul lipsa, ci chiar de la personajul cel mai prezent pe ecran, sot lipsa la randul sau. Aceasta ultima observatie trage o linie directa intre cele doua personaje, raspunsurile pentru disparitia sotului fiind date indirect prin ceea ce aflam din viata detectivului, la randul ei un mister pana ca filmul sa-si schimbe directia.

Aflam astfel motivul principal al disparitiei chiar din gura detectivului: plictiseala, incapacitatea de a face parte din acest mecanism repetitiv al vietii in societate, insuportabila usuratate a fiintei. Problema identitatii, omniprezenta in colaborarile Teshigahara-Abe, se reincarneaza si in aceasta ultima asociere a celor doi, abordand identitatea in cadrul maselor de oameni ai societatii moderne asa cum se intampla in Face of another si aceasta insuportabila usuratate a fiintei, mult mai elaborata aici decat in Woman in the dunes, unde tema era prezenta poate doar prin exoticitatea meseriei personajului principal, subliniata si aici chiar de catre detectiv care povesteste cum a renuntat la vechea si monotona ocupatie in detrimentul celei prezente.

Poate in completarea tematica vine si caracterizarea colegului de munca al disparutului, un tip in care aceasta nevoie de intamplare in viata sa atinge cote psihotice. Spre deosebire de celelalte doua personaje el nu e in stare sa-si reorienteze existenta . Reuseste sa produca doar niste scantei prin minciunile care aduc un plus de actiune in viata sa, dar nu indeajuns incat sa aprinda un foc care sa-i (re)aduca sensul existentei si in cele din urma clacheaza.

Posibil tot in cadrul aceluiasi discurs, Teshigahara introduce niste elemente aparent lipsite de sens si, tocmai pentru ca mi-e greu sa le gasesc alta utilitate, am sa le sumez celorlalte deja existente. Ma refer la mici evenimente precum biciclistul care cauta contactul fizic cu personajul principal, probabil tot dintr-o nevoie de a condimenta putin existenta.

De subliniat finalul in care detectivul preia complet rolul sotului disparut, mai intai in patul sotiei, apoi debusolat si bulversat in cafeneaua frecventata de cel cautat. Cred ca scena respectiva da si raspunsul, aparent absent altfel, misterului initial, nu neaparat leit, cat motivational mai degraba. Cel mai probabil, poate dupa o experienta asemanatoare cu sotia, disparutul si-a parasit complet viata anterioara, lasand totul in spate, fara nicio urma, omorandu-si indentitatea asa cum era si pisica zdrobita de pe carosabil. “I forgot your name” zice el, urmat apoi de nasterea unei noi identitati “I’ll invent a new name for you”.

Sigur, toate aceste detalii sunt mai degraba contributia lui Abe, dar Teshigahara aduce si el un aport important prin imaginile care de mai multe ori subliniaza o raceala si o rigiditate a orasului, o existenta colectiva cu o identitate comuna.

Din pacate multe lucruri din film au trecut pe langa mine fara sa le prind intelesul, poate si pentru ca acesta e relevat gradat, astfel ca o revizionare devine necesara. Nu cred ca voi reusi prea curand lucrul asta asa ca m-am decis sa scriu ce mi-a trecut prin cap, chiar daca inca nu e foarte bine inchegat.