eu nu am zis ca ar face tarantino comentarii sociale, ci ca ar exploata violenta pentru a o fetisiza, cum face de obicei, ceea ce e si mai respingator. si pentru chestii de genul acesta simtul umorului imi lipseste. nici nu-mi pare rau.
- bremen, eu nu ii ridic in slavi pe nemtalai, pentru ca astfel ar insemna sa justific razboiul macar pe jumatate, luand partea uneia dintre tabere. si nici nu cred ca au fost ingerii salvarii, dar informatiile mele, desigur orale, nu din surse scrise, vin tocmai din zona urss, din ucraina. in fine, mie filmul mi se pare anti-razboi pur si simplu, pentru ca nici nu-i umfla pe unii, invadatii, in pene , nici pe ceilalti, invadatorii. mizeria umana e de ambele parti, inclusiv in tabara victimelor, unde muribundul acela e sustinut cu atata zel in viata, doar pentru ca a promis ca a doua zi va lua toata vina asupra lui si le va salva celorlalti pielea.
- si nu cred ca acel brav camarad e tarat in noroi asa, de dragul contrarierii publicului. in fond nici blondul acela nu are o imagine tare faina, desi e scolit, ofiter, comunist si pozeaza si in isus la urma. la un moment dat, si pe el l-a invins dorinta de a trai, de a-l impovara pe celelalt cu prezenta lui si de a-i imputina sansele de salvare. in fiecare dintre situatii, unul din cei doi va face o alegere care, la un bilant final, nu-i va prezenta pe nici unul ca alb sau negru.
- nu am citit grossman, dar prefer astfel de personaje unora care reactioneaza ca la comanda, toti patrioti, toti suparati, sau toti fericiti, toti mobilizati. personajele sunt diverse, si vaduva are partile ei de lumina si intuneric.
- nu am spus ca o contra-ofensiva impotriva inamicului e anormala. dar mai conta sa stii si ca daca pici prizonier, altceva decat siberia nu te astepta. politica lui stalin era stricta in aceasta privinta. prizonierii nu erau reabilitati.
|