[robertsandu]

Este foarte greu să găsești explicații pentru alegerile unui regizor. Mai simplu și poate mai bine este să răspunzi la întrebarea "cum?", în locul întrebării "de ce?". Pentru că uneori "de ce?"-ul te va scârbi prin propria-i futilitate, asta în cazul în care reușești să-ți formezi o idee cu privire la intenția cinematografică a unui film. De cele mai multe ori însă, nu poți să-ți formezi această opinie (care este oricum mai mult intuitivă decât rațională), așa că trebuie să apelezi la simțuri - situație în care deja discuția nu mai are câștigător sau învins. Altfel spus, ce simți tu despre filmul ăsta? Te-a învățat lucruri noi, te-a impresionat la nivel vizual, te-a adus cu picioarele pe pământ dintr-o stare de naivitate, te-a înzestrat cu un optimism sau cu o voie bună debortande etc. sau te-a făcut să te simți folosit, manipulat?

Aici se găsește răspunsul la discuția nostră. Judecând după faptul că i-ai dat Thumbs Up, aș fi tentat să cred că Bacheha-Ye Aseman nu-și duce cu zăhărelul publicul și că, chiar și de ar fi fost vorba despre o eroare de abordare în secvența cu crosul, ea se cuvine a fi trecută cu vedere din simplul motiv că provine probabil din pasiunea lui Majidi pentru subiect. În cazul ăsta - adică atunci când intenția este una pură - orice eventual defect apărut se transformă, paradoxal, într-un plus pentru mine. Suntem 100% de acord (sper) că un film este un drum care începe în capul regizorului și se termină pe ecran. De asta nu voi da niciodată o notă de trecere uni film a cărui intenție este pur și simplu aceea de a fi cât mai obraznic cu putință, în speranța că va atrage câțiva fani ceva mai rebeli. Trebuie să existe un scop superior celui de a exploata și a manipula viciile audienței.

Din câte mi-am dat seama, tu nu ai reproșat filmului că ar avea vreun motiv ascuns, ci i-ai reproșat că ar putea lăsa să se înțeleagă acest lucru prin scena respectivă. Aici, personal, am de spus că pelicula nu se adresează celor cinici, ci celor care încă mai cred că pe lumea asta există persoane bune la suflet, fără a caracteriza acest lucru ca fiind un clișeu. Pentru că o viziune optimistă asupra vieții în sine, nu este niciodată un clișeu. Să spui că un copil cu suflet bun și părinți săraci este un clișeu mi se pare o insultă la adresa miilor de indivizi pentru care această frază reprezintă, de fapt, o realitate. Filmele spun povești în imagini sau ne prezintă imagini de o mare valoare intrinsecă dublate (ori nu) de o poveste care merită spusă. Nu poveștile în sine sunt clișee, ci repetarea lor fără a adăuga nimic nou e.

Pelicula asta nu va câștiga niciodată mulți adepți din zona aceasta a negativismului camuflat sub un fals realism, de genul "lumea e al dracului, copilul original este acela din Gummo, care mutilează mâțe, iar cel din Chidren of Heaven este doar un clișeu, o minciună ambalată foarte frumos pe care n-o mai crede nimeni". De fapt, eram convins că Malombra și probabil Twinsen vor da Thumbs Down. Nu eram sigur de Mercutio, că el este destul de dificil de băgat într-un sector anume. Malombra nu a votat (și nici nu știu dacă să zic din fericire sau din nefericire). Ca să ajung în sfârșit la ideea principală, probabil că cei care au judecat filmul ca fiind prea melodramatic, ar fi făcut-o și fără acea scenă. Deci filmul n-a câștigat, dar nici n-a pierdut ceva prin această opțiune a regizorului pe care o comentăm noi aici. Tu ai comentat din postura celui căruia i-a plăcut filmul, însă i-ar fi plăcut și mai mult dacă..., așa că ce tot scriu acum vine mai mult ca o completare personală la schimbul nostru de replici.

Mie îmi devine din ce în ce mai clar că filmele de astăzi se adresează unor categorii specifice de public și că din ce în ce mai puțini sunt cei care păstrează încă o dispoziție sinceră de a vedea filme de toate felurile și fără prejudecăți. De curiozitate, peste câțiva ani, când lucrurile care ne șochează prin filme se vor fi epuizat, cum vom mai scăpa de cuvântul acesta lipsit de sens: "clișeu"? Pentru că indiferent cum o vei da, vei îmbrățișa un clișeu sau un altul. După vreo 30 de Ex Drummer-i și vreo 30 de Gummo-uri să văd și eu dacă cineva se va mai entuziasma la vreo scenă vulgară ori la vreo mutilare de animale. Acum, postmodernismul e precum moda de anul trecut. Cu fiecare an ce trece, va fi și mai puțin neinteresant, până ce se va zbate, cel mai probabil, în anonimat. Sunt mulți care cred că după ce această decădere a postmodernismului se va fi terminat, va exista o reîntoarcere la valorile autentice.

PS. Scuze că m-am întins atât de mult, dacă vei citi ce am scris.