Originally Posted by White1:
|
Era clar ce il motiva pe baiat, nu mai era nevoie nici de flasbackuri cu sora lui fugind, nici de replay-uri ale unor conversatii care nu aveau prea mare relevanta in momentul ala. Si nici de slow-motion 8-|
|
Înțeleg foarte bine de unde vii cu comentariul ăsta, și pe mine mă agasează uneori când regizorul insistă pe o scenă anume, de parcă ar vrea să ne spună "asta vreu să vă arăt, bă!", în loc să lase evenimentele să curgă de la sine (mai ales că vorbim despre un social realism aici).
În pelicula lui Majidi însă, sunt puține astfel de scene (cea cu crosul, cum excelent ai subliniat), iar cele care sunt adaugă stării pe care ți-o induce filmul și nu rupe cursul firesc al acțiunii. Este o intervenție
de stil a regizorului, dar eu aș zice că nu dăunează, eventual, decât foarte puțin. Gândind critic și luând la puricat filmul - "la rece" cum se spune -, poate aș descoperi niște minusuri în partea de final a peliculei, dar contează mai mult
ce simți când îl vezi și mai puțin ce observi după. Iar eu nu am fost în niciun fel deranjat de acea secvență de care pomenești tu.
Observația este totuși bună și se aseamănă puțin cu cea pe care am făcut-o eu cu privire la tăieturile de montaj care au cam făcut vraiște continuitatea spațio-temporală în
In Cold Blood. Atunci, pe mine m-au deranjat puțin, pe tine nu. Iată că s-au schimbat rolurile aici, pentru că eu sunt cel care spune că, deși există loc de discuții cu privire la alegerea regizorului de a insista poate prea mult pe un anumit aspect, până la urmă e o chestie de gust. Ce unora li se pare prea
melodramatic - sau găsiți voi un substitut la cuv. ăsta -, altora (ca mine) li se pare, să zicem, înduioșător.