[Malombra]

La mine principalul motiv e incompetenta.

federico, da mai las-o-n rahat de treabă. acum vin de pe filmmenu. durere mare, fraţilor. acolo filmele sunt povestite !!! mi-a venit să mă urc pe pereţi cînd am citit despre straubi. STRAUBI, în pana mea! şi ei povestesc, asta înseamnă critică. tu-i-aş în gît.

Producția filmului este cel puțin impresionantă. Este filmat în Sicilia, în Teatro di Segesta, un vechi amfiteatru de tip grecesc, deci într-un spațiu deschis, cu actori de operă care interpretează în aer liber, în timp ce muzica orchestrei este pre-înregistrată. Actorul care îl interpretează pe Moise este singurul care nu cântă, propriu-zis, ci performează Sprechgesang (vorbire cântată). Tensiunea centrală în „Moses und Aron” este cea dintre idee, imagine ca reprezentare și act. Deși Moise este profetul, cel căruia Dumnezeu îi vorbește, el are nevoie de fratele său, Aron, ca să dea ideii o formă inteligibilă pentru popor. Aron nu poate să ducă în spate această sarcină a interpretării și, în lipsa lui Moise, le dă înapoi evreilor idolii (imaginea) spre slujire, de teamă să nu fie ucis, alături de ceilalți preoți, după ce mai înainte a încercat să se folosească de miracole (actul) pentru a seduce poporul spre monoteism. Până și raportarea la evrei este diferită: Moise îi vede și îi tratează ca pe un popor ales, pe când Aron îi consideră o națiune, un viitor stat, într-un înțeles secular.
Straub-Huillet preiau structura lui Schönberg în trei acte și, cum ultimul act nu a fost terminat de acesta, cei doi hotărăsc să nu mai folosească nici ei în actul trei din film muzică, nici Sprechgesang, ci doar sonoritatea cuvintelor. De altfel, acest act este reprezentat printr-un singur plan-secvență, deosebit de puternic. De la un plan întreg, se face o transfocare pe Aron întins la picioarele a doi soldați; în același plan, se operează o corecție, camera oprindu-se pe chipul lui Moise, care stă în picioare, judecându-și fratele pentru trădarea lui Dumnezeu în favoarea zeilor, a ideii în favoarea imaginilor, și, în fine, a extraordinarului în favoarea obișnuitului. Raportul dintre replici și imagini este aproape inversat. Mai exact, când Moise îi vorbește lui Aron, enumerând ce a făcut acesta din urmă, îl vedem pe Aron, timp în care soarele intră în nori, făcând ca cel întins să fie învăluit ușor în umbră. (Trivia: Huillet-Straub nu au vrut și nici nu au făcut în vreun film corecție de culoare). În final, Moise, care are în spate un munte și un lac, nu îi lasă pe soldați să-l ucidă pe inculpat și proclamă că unirea poporului cu Dumnezeu va fi posibilă chiar și în pustiu. După care genericele intră cu brutalitate și frustețe.

nu fucking zău - critică , deh. nu-mi spune că atîta lucru nu poate oricine de pe aici.