Sezonul 2 al serialului românesc În derivă, cu Marcel Iureş în rol titular, va avea premiera pe micul ecran al abonaţilor HBO pe 5 noiembrie, de la ora 20.30. Noul sezon se lansează cu sloganul "Drama e în detalii", susţinut de o atenţie sporită a noului regizor - Constantin Popescu Jr. - faţă de reacţiile protagonistului, psihoterapeutul Andrei Poenaru. Am vazut saptamana trecuta primele trei episoade din noul sezon, cu ocazia evenimentului organizat de cei de la HBO, si pot spune urmatoarele:
Camera însăşi se erijează într-un psihoterapeut tăcut, ce urmăreşte ceea ce se spune dincolo de cuvinte. Tăcut, dar curios. Pentru că această cameră a lui Constantin Popescu îşi priveşte personajul din neaşteptate unghiuri, insistă asupra mimicii şi gesturilor eroilor; îi explorează inclusiv prin travellinguri circulare, ca pe nişte produse într-un clip publicitar, e voyeuristă. Aşteaptă ca personajul din cadru să se dezbrace de mască, până la suflet. O altă alegere temerară - pe lângă cea cu travellingul circular, propriu videoclipului sau reclamelor - sunt cadrele plonjate... Un pericol iminent sau o entitate care veghează asupra personajelor jucate de Victor Rebengiuc şi Marcel Iureş e sugestia. Dar oare asta a dorit regizorul să spună?
Cert este că se observă la regizorul noului sezon o dorinţa accentuată de ieşire din monotonia pe care cadrul cu două personaje în dialog o presupune. Regia şi montajul chiar reuşesc să dea noului sezon dorita dinamică, în contrapondere cu liniaritatea primului sezon.
__________________
I am not lucky, I am good...
|