[robertsandu]

Mie, sincer, Out of the Past mi se pare un film de 10 curat, realizat în stilul clasic american, adică fără exuberanță și pretențiozitate în manevrarea camerei. De pildă, trecerea de la o secvență la alta se face prin fade-uri lungi, caracteristice Hollywood-ului anilor 1950, iar alternanta planurilor se face prin tăieri care urmăresc să redea o anumită coerență logică a acțiunii. Nuanțele vizuale sunt black & white standard, cu luminile și umbrele deja caracteristice film noir-ului, moștenite de la expresioniștii nemți și rafinate într-un nou gen.

Plot-ul, care face referire des la evenimente petrecute anterior timpului principal al acțiunii, apelează la stratageme la fel de clasice, precum flashback-ul. Așadar, ca execuție, pelicula urmează perfect rețeta arhicunoscută a filmului noir - atât ca instrumente de editare cât și ca artificii de conținut prin care se pune în valoare epicul sau povestea dacă vreți. Nu-s multe motive care te fac să spui: mamă, ce bine a filmat regizorul aici sau doamne, cât de frumos este montajul ăsta. Există, totuși, în schimb, o poveste crime captivantă de la început până la capăt, multe semnificații legate de trecut (cum acesta nu te lasă să începi o nouă viață, ci te ajunge mereu din urmă și-ți aduce aminte o vorbă pe care noi românii o știm foarte bine - "destinul e cum și-l face omul" sau "ce semeni aia culegi"). Toate acestea fac parte dintr-un stil romantico-fatalist pe care și-l asumă filmul pe tot parcursul său.

Nu aș vrea să încep o nouă polemică, dar, legat de asta, îmi aduc aminte că am citit acum ceva timp un articol al unui om de film, nu mai țin minte numele, care îi critica printre rânduri pe cei care au sărit rapid în barca stilului modern de a face film și au început să renege, rând pe rând, cinemaul clasic. S-a creat, în timp, această falsă elitizare a publicului, care a luat forma unei stratificări sociale pe două niveluri: cei cunoscători și avizați, care pot să înțeleagă un film și cei care sunt prea dobitoci ca să facă asta. Nu pot zice că sunt întru totul de acord cu el, dar îmi amintesc că Herzog a spus la un moment dat: "film is not the art of scholars, but that of illiterates".

Când spui film de consum, nu spui automat film prost. Eticheta de bun sau rău o atribui unei pelicule care reușește (sau nu reușește) să atingă ce-și propune (fie că este vorba despre o motivație exclusiv artistică, de una pur comercială sau de un mix între cele două). Un film de consum înseamnă o creație artistică care poate fi înțeleasă de un număr mai mare de indivizi. Să-mi explice și mie cineva cum naiba poate fi acesta un dezavantaj. Da, poate fi un minus atât timp cât considerăm că o peliculă este cu atât mai bună cu cât e mai greu de înțeles. Însă un astfel de raționament ne-ar face snobi - iar acesta este, de altfel, principalul lucru pe care mai marii specialiști în cinematografie l-au reproșat stilului modern de a face film.

Revenind la Out of the Past - un mândru reprezentant al film noir-ului clasic american -, eu unul nu cred că s-a dorit vreodată ca această peliculă să fie realistă. Personajele nu sunt nici ele realistic conturate - niciodată, de exemplu, o conversație dintre doi oameni nu va conține în proporție de 80% replici și contra replici memorabile. Există o anumită fâstâceală care se manifestă din plin atunci când doi necunoscuți discută pentru prima dată. Aici însă, parcă fiecare replică a unuia este așteptată de către celălalt pentru a răspunde la rândul lui/ei cu câte o vorbă romantică sau vreo expresie de mare rafinament. Scenele par staged, neautentice. Cu mențiunea că, la mine, acesta nu este nicidecum un drawback. Un film care se vrea a fi autentic, dar nu este, are o problemă. Dar un film care nu se dorește a fi 100% credibil poate fi savurat pur și simplu ca o poveste fără legături instant recognoscibile cu viața reală. Strict la un nivel pur ficțional.

Eu sunt de acord cu rvn, cred că laitmotivul femeii fatale, atât de activ în cinemaul noir, provine și dintr-o emancipare a femeii. De ce doar bărbații să fie mari și tari? O femeie cu inteligență și voința de a acționa poate fi, foarte bine, cel puțin la fel de letală ca un purtător de cromozom y. A, că cu timpul ceea ce era revoluționar la un moment dat a devenit, în mod inevitabil, un clișeu (vezi Basic Instinct - Sharon Stone + Swordfish - Halle Berry, sau alte blockbustere mainstream), asta e altceva. În acel moment însă, femeia fatală era o apariție minunată, un contrast extraordinar între aparența de păpușă barbie și sângele rece pe care doar cele mai strălucite minți criminale îl arată în momentele cheie (ca-n Double Indemnity, de pildă).

Evident, Thumbs Up