[robertsandu]

Pai e foarte simplu. Cantitatea de talent inascut e cam egala in fiecare decada. Dar cu fiecare an care trece, cineastii beneficiaza de experienta celor dinaintea lor, de echipamente tehnice mai performante si de acces mai usor la studii de profil. Normal ca vor face filme mai bune, pe ansamblu.

Fals. În artă nu e valabilă teoria evoluției pozitive. Un roman polițist scris recent este mai bun decât unul marca Agatha Christie sau Arthur Conan Doyle, numai pentru că autorul a avut mai mult acces la studii de profil? Păi, stai oleacă. Judecând așa, filmele (cărțile) vor fi automat mai bune cu cât sunt mai recente, ceea ce e o elucubrație. Lucrurile nu merg automat din rău în bine sau din bine în mai bine. Da Vinci si Einstein sunt încă cele mai strălucitoare minți care au existat vreodată. Și-s morți de mult timp.

Clar, fiecare epocă are talentele sale, însă sunt anumite perioade în timp care-și pun amprenta mai mult asupra cinematografiei ca fenomen decât altele. Și revin la exemplul cu clasica epocă a Hollywood-ului, respectiv cu neorealismul italian (De Sica, Fellini), de asemenea o perioadă extraordinară. Sau cu noul val francez, care a cam preluat elemente de la ambele. Astfel de curente au stâns zeci și zeci de mari filme (majoritatea între anii '20-'60), capodopere adevărate, iar în prezent s-au stins. Americanii n-au mai avut de atunci un Orson Welles ori un Hitchcock, adevărate genii cinematografice, italienii n-au mai avut un Fellini, francezii n-au mai avut un Godard ș.a.m.d.

Fiecare crede ce vrea și, sincer, nu mă interesează nici dacă toți de pe aici minimalizează Hollywood-ul. Am propriile păreri, pe care nu mi le schimb așa ușor. Nu e vorba despre nostalgie, este vorba despre a aprecia o perioadă în care talentul cinematografic a atins înălțimi mari și a produs o serie de capodopere nemuritoare - multe dintre cele mai bune filme făcute vreodată, în opinia mea, sunt rodul acestei jumătăți de secol.