nu eram serioasă. dar mi-a plăcut ideea. şi orium, comentariile la 4'33'' sunt fabuloase. na, acuma ştiu oarecum teoria, bla bla, bucata clasică interpretată în diferite moduri de mediu, aşa cum o bucată clasică cu note este interpretată diferit de diferiţi virtuozi, e amprentată de personalitatea celui ce o execută, aşa şi aici, mediul ca virtuoz, ca eveniment irepetabil, deconstrucţia autorului, re-darea operei anonimatului autorului colectiv, involuntar, etc. , dar am vrut să scot chestia asta din cochilia sa de seriozitate extremă. tipic pentru americani şi pentru ultraconceptualismul lor nărod, au inclus clipul acela în top 10 clipuri de muzică clasică.
maaaan...
bela tarr e excepţional la alegrea muzicii. mă gîndeam într-un timp să extrapolez la întregul cinema maghiar concluzia, dar nu cred că am văzut destul. în dealer iar soundrackul scobeşte dimensiuni psihologice. şi în opium.diary of a madwoman m-a surprins folosirea muzicii celor de la biosphere la o poveste din 1900 şi ceva parcă, dar acum mă gîndesc că e un film mediocru, deci nereprezentativ pentru a fi băgat în lot.