|
Despre problema cu popularitatea filmului...am avut retineri in a ma inscrie in turneu tocmai din cauza asta-rar vad filme obscure, sansele sa fie si foarte bune sunt destul de mici. Am asteptat sa vad ce filme se propun si multe dintre ele au fost destul de cunoscute. Oricum, sincer sa fiu nu prea ma incanta faptul ca la toate turneele de pana acum s-a mers pe filme mai putin cunoscute. De ce? Foarte multe filme bune (si celebre) raman nediscutate. Daca tot s-a ajuns la comparatia dintre El metodo si 12 angry men...exista macar o singura pagina pe Cinemagia in care sa se discute doar despre filmul lui Lumet? Nu cred.
Acum, despre All That Jazz (cu spoilere) . Prima data cand l-am vazut mi-a transmis o stare de epuizare pe care am mai simtit-o la filmul lui Pollack, They Shoot Horses, Don't They? Filmele astea doua seamana in destul de multe privinte (lucru nu foarte surprinzator pentru ca vin din aceiasi perioada a cinemaului american, si anume New Hollywood) dar cel mai interesant punct comun e faptul ca ambii protagonisti sunt pusi fata in fata (literally, in cazul lui Gideon) cu moartea. Doar atitudinile sunt radical diferite, chiar opuse: pentru Gloria moartea vine ca o eliberarea dupa o perioada arida care a lasat-o complet pustiita emotional si fara nici un strop de vointa pentru a continua sa traiasca. Gideon, dimpotriva, a gustat cu prea multa voluptate din toate bucuriile vietii pentru a putea renunta la ele (si la ea). Paradoxul e ca tocmai lucrurile care ii fac viata sa merite traita il imping spre moarte. Si aici trebuie sa il contrazic pe robertsandu: nu cred ca filmul e satiric. Satira presupune o atitudine critica fata de "obiectul" satirizat, ori aici modul de viata al lui Gideon (si show business-ul in general) e ilustrat in toata uratenia si frumusetea lui. Ca predomina mai mult o latura sau alta...cred ca asta decide fiecare privitor in parte. De altfel e si un schimb de replici foarte explicit in ceea ce priveste aspectul asta: Gideon: Oh boy, do I hate show business! Kate:Joe, you love show business. Gideon: Oh that's right. I love show business. I'll go either way.
Din punctul meu de vedere unul din principalele "motoare" ale filmului il reprezinta modul in care Fosse imbraca o realitate brutala in haine stralucitoare si apoi te loveste din cand in cand cu cate un contrapunct bine plasat( imaginea seaca a cadavrului lui Gideon dupa grandiosul numar final, de exemplu.)
Si doua lucruri referitoare la genul filmului. Nu am vazut foarte multe muzicaluri, nu stiu daca e cazul la toate, dar, de obicei, e foarte deranjant modul in care se "completeaza" numerele muzicale cu restul filmului. De obicei personajele pur si simplu se apuca sa cante out of the blue de parca ar fi absolut normal ca oamenii sa se exprime tot timpul in felul asta. Aici, numerele muzicale sunt perfect integrate in povestea filmului. Si al doilea lucru, muzicalurile au intrat de mult in moarte clinica, mai dau din cand in cand cate un semn firav de viata dar nu cred ca se vor mai trezi vreodata. Nu stiu daca e intentionat (ma bazez iar pe Gideon: Ohh Jesus don't take me out now...what's the matter, don't you like musical comedy? ) dar All That Jazz e un cantec de lebada prea frumos pentru a fi ignorat (parerea mea).
|