[MinRep]

Am vazut "All That Jazz" de doua ori, intr-un interval de timp relativ scurt (cateva saptamani, cred), acum vreo 7 ani, cand a fost dat la TV. Prima data nu mi-a placut si cred ca nici nu l-am vazut pana la capat. A doua oara a mers mult mai bine - am fost captivat de numerele de dans extravagante, de interpretarea nevrotica a lui Roy Scheider (cel mai iconic rol al sau, chiar daca probabil nu cel mai bun) si de modul in care Fosse foloseste muzica. Spre deosebire de filmele anterioare ale sale, precum "Cabaret" sau "Sweet Charity", care erau si un fel de fresce sociale ale epocilor in care se petrec, "All that Jazz" este un film cu adevarat personal, iar muzica nu face niciun comentariu asupra lumii exterioare, ci pare sa vina direct din trairile, nevrozele si imaginatia autorului. Cred ca asta il face sa fie un film cu adevarat fellinian si nu doar un remake jucaus cum este "Sweet Charity".

Si totusi, pe final am avut impresia ca filmul se stinge prea incet, ca isi pierde vlaga si lancezeste o jumatate de ora in plus. S-ar putea sa ma insel si acea parte a filmului sa fie tocmai partea geniala si motivul pentru care toata lumea adora "All That Jazz". Ca sa ma conving, ar trebui sa revad filmul, dar nu cred ca o sa am timp sa-l revad saptamana aceasta. Cu toate rezervele pe care le am, insa, mi-a placut "All That Jazz" a doua oara cand l-am vazut si, dintr-unele puncte de vedere, consider ca e un film mare. Dar prefer sa nu votez doar din amintiri.