Nu stiu ce sa mai zic, Mercutio. Daca filmul nu se poate descurca fara voice-over, nu inseamna ca cinemaul are probleme de exprimare? Sau poate, in cazul respectiv, cineastul si-a ales gresit subiectul? Poate ii statea mai bine pe hartie povestii. Sau daca e vorba ca doar in anumite momente de cumpana e nevoie de interventia naratorului din off, ma gandesc, cum ar fi ca intr-un roman sa dai din loc in loc peste insertii fotografice (sau chiar clipuri video pentru e-book-uri) fiindca, vezi doamne, exista lucruri care nu pot fi spuse altfel. E inacceptabil. Specificitatea mediului (Puiu, remeber?
) trebuie sustinuta tot timpul, necompromisa.
Quote:
|
In plus, si e ceea ce imi place mie cel mai mult, tonul vocii, cu un anume regret, dar si cu demnitate, stilul simplu, militareste, cu fraze scurte, la obiect, caracterizeaza atat de bine personajul.
|
Inteleg, e ceea ce mi-a facut mie digerabil vo-ul in filme ca The Tree of Life. Distragerea atentiei de la semantica, si dirijarea inspre muzical, poetic si chiar teatral (emotia din spatele vocii). Dar mi se pare putin. Momentele mele preferate, oricat de lunga as face lista, nu sunt alea in care e prezent vo-ul sau dialogul. Sunt seriile de antrenamente, cu "poezia" anatomiei masculine exterioare (in particular duelul de cutite subacvatic mi s-a parut superb); duelul de cocosi dintre sergent si soldat; sleirea definitiva de puteri din desert a soldatului surghiunit; si chiar si scenele din discoteca imi plac foarte mult.