|
Fain c-ai ales Rohmer, chiar recent m-am apucat si eu de filmele sale. Am inceput cronologic, cu La boulangère de Monceau, La carrière de Suzanne si Ma nuit chez Maud si mi-am propus sa continui cu ‘six contes moraux’ pentru urmatoarea perioada.
Le rayon vert insa, similar ca si stil, se distanteaza destul de tare de cele de mai sus. In Ma nuit chez Maud - spre exemplu - avem de-a face cu un studiu asupra moralitatii personajelor, ne sunt prezentate principiile lor, interesele si felul in care actioneaza in raport cu acestea. Aici insa, Rohmer urmareste efectele unei crize existentiale, starile prin care trece omul intr-un astfel de moment si modul in care reactioneaza incercand sa se adapteze situatiei; alegerea sa este o tipa anosta, dificila, cu principii fixiste si uneori absurde care nu prea stie ce vrea si oscileaza mereu intre un lucru sau altul.
Prima jumatate de ora este destul de plictisitoare, plina de discutii stupide si fara sens (cele mai proaste conversatii din ce-am vazut pana acum la Rohmer). Apoi urmeaza partea in care Delphine schimba vreo 3 locatii in cautarea unei vacante reusite; nici aici nu ni se ofera prea mare lucru, cu exceptia unor peisaje foarte frumoase (atat cele de la munte cat si cele de la mare) si niste discutii putin mai animate in care Delphine se dovedeste totusi foarte repetitiva si enervanta pe alocuri. Finalul incearca sa justifice si sa rasplateasca oarecum comportamentul tipei, dar ne cam lasa cu ochii-n soare..
Per total, un film mai degraba mediocru. Ciudat e ca desi nu mi-au atras simpatia nici personajele, nici dialogurile, poate doar atmosefra pe alocuri si locatiile alese, filmul nu mi-a displacut. Fara sa ma impresioneze intr-un mod deosebit, a indeplinit cel putin cerinta turneului, aceea de a oferi o doza suficienta de 'excitement'. rvn zicea ca filmele lui Rohmer nu au cum sa plictiseasca, si asta se aplica si acest film (de pe la min. 30 incolo).
Ii dau thumbs up, probabil si mai putin convins decat Malombra.
|