View Single Post
Old 31 Aug 2012, 18:07   #91
robertsandu
Veteran
 
robertsandu
 
Join Date: May 2012
Posts: 224
@Malombra, eu nu vreau ca un film să-i cosmetizeze pe handicapați, dar nici să mi-i prezinte ca niște semi-oameni, căci nici asta nu sunt. Imaginea care se desprinde din Ex Drummer despre acest grup social este una fabricată, falsă, intenționat dezumanizată. Nicio extremă nu este bună.

Eu nu mă așteptam ca Ex Drummer să fie atotcuprinzător. Mă așteptam, totuși, să nu fie de-a dreptul unidimensional. Mă așteptam să mă facă să simt ceva mai mult decât doar greață. Dacă am cerut prea mult... nu am nimic de comentat. Nu pot decât să dau acestui film nota pe care cred eu că o merită. Și da, cred că filmul ăsta poartă în conținutul său impresia regizorului vis-a-vis de handicapați, homosexuali ș.a. De asta și-a și ales omul imaginile care i-au convenit, adică cele care i-au pus pe acești oameni în ipostaze jenante. Rezultatul e doar un vehicul care transmite etichetări scandaloase.

Ex Drummer ar fi avut sens într-un registru al realismului de genul dur, dar adevărat. Însă pentru a face un astfel de film nu trebuie să vii cu o atitudine de superioritate. Personajele de tip realist sunt faimoase pentru complexitatea lor, la fel cum un om este complex în întregul lui. Ce complexitate ne oferă cei trei handicapați din Ex Drummer? Niciuna.

Last edited by robertsandu : 31 Aug 2012 at 18:22.
robertsandu is offline   Reply With Quote sendpm.gif