[Mercutio]

Ion Baiesu are o schita umoristica, in care un profesor universitar ajungea tarziu acasa in fiecare seara, beat mort, ingrijorandu-i pe ai sai, sotie si parinti. Acestia din urma nu stiau ce se intampla cu el, pentru ca mai tarziu sa afle ca isi petrecea timpul undeva intr-un restaurant de mana a doua, langa gara, cu un carutas, neras si imbracat prost, sub pretext ca tipul, carutasul, era genial in materie de vulgaritate. Urmarind filmul de fata imediat mi-am amintit de povestirea respectiva, care se numeste Cura de vulgaritate. Unii oamenii de spirit simt la un moment dat nevoia de diversitate, de a cauta experiente noi, de a calatori, asa cum facea Hemingway, de a se izbi de alte realitati, de a evada din conventionalismul lumii civilizate. Pe aceasta idee se bazeaza filmul. Scriitorul nostru decide sa faca o cura de vulgaritate. Asa cum ne dezvaluie chiar el cand il intreaba prietena lui de ce vrea sa se alature celor trei loseri:"I don't really know. I think I want to step outside my happy world. Descend into the depths of stupidity, ugliness, obtuseness, unfaithfulness and fake.Latch onto the life of losers, but without belonging to that world and in the knowledge that I can always return to may own world". Ca urmare incepe sa se scalde in aceasta lume de handicapati si idioti. Cineva spunea ca cele trei personaje, cei trei handicapati, nu au nimic bun, ca sunt prezentate doar aspecte negative ale acestei lumi (mizerie, violenta, suferinta, prostie). Dar muzica? Cei trei sunt excelenti muzicieni si asta e extraordinar.
E ceea ce il atrage pe scriitor in aceasta experienta, pe de o parte. Pe de alta parte, cauta sa regaseasca o anume libertate de exprimare si comportament, lucrurile sunt mult mai simple pe acele taramuri, mai directe, se opereaza si se spun in fata, fara ocolisuri, fara complezenta. Se observa treptat o schimbare, o transformare, in comportamentul lui scriitorului. Desi la inceput are retineri si ramane doar pe post de observator, mai tarziu incepe sa se implice, inevitabil, in viata celor din formatie, incearca sa faca putina ordine in aceasta lume incalcita, lucru imposibil. Drept urmare devine agresiv la randul lui, capata obiceiul sa-i pocneasca pe cei care-l contrazic, se transforma, incet-incet, in unul de-al lor. Asta pana in momentul in care ii omoara pe toti. "Omoara" intre ghilimele, asa cum un scriitor isi "omoara" personajele in propriul roman sau povestire. Pentru ca trebuie sa observati de la bun inceput cum e prezentata aceasta istorie. Nu trebuie luata in serios in primul rand. Tonul e unul ca cel din comediile de inceput ale lui Woody Allen. Naratiunea se deruleaza strict din punctul de vedere al scriitorului, care e si personaj si povestitor. Deci toate derapajele pe care le intalnim de-a lungul filmului trebuie luate ca pornind din imaginatia lui. Il si vedem la un moment dat scriind un dialog la masina de scris, dialog care are loc in scena urmatoare. Toate efectele si trucurile folosite: filmul dat inapoi, atunci cand sunt prezentate biografiile celor trei membri ai formatiei, imaginea din vagin si cea cu penisul imens, tipul care batea femei filmat cu capul in jos, pentru ca asa il percepe scriitorul, nu-l vede ca fiind normal (interesant mijloc de expresie); toate astea denota si amintesc mereu ca e vorba de o fictiune si de personaje literare. De altfel chiar din prima scena realizam ca avem de-a face cu un discurs brechtian: scriitorul se adreseaza direct spectatorului. La fel la sfarsit, scenele acelea aparent teribile, dar extrem de comice, cu cadavrele pline de sange dand ultimile replici privind direct in camera. Dupa toate discutiile pe aici ma asteptam sa pierd vremea cu filmul acesta. Dar am fost placut surprins. E o realizare interesanta, plina de idei si comica in acelasi timp.

Thumb up