[Federico]

In aplecarea artei noi pentru ceea ce este greţos şi respingător din punct de vedere fizic, căreia apologeţii statu quo-ului nu ştiu să-i opună nimic altceva decît ideea că realitatea este atît de urîtă deja, încît arta ar fi obligată să se consacre Frumosului celui nobil, se întrevede motivul critic şi materialist, conform căruia arta denunţă dominaţia prin formele sale autonome, chiar şi pe cea sublimată la rang de principiu spiritual, depunînd mărturie despre tot ce respectiva dominaţie refulează şi reneagă.

Verdictul estetic asupra Urîtului se sprijină pe tendinţa, verificată de psihologia socială, de a considera Urîtul, pe drept cuvînt, ca expresie a suferinţei, şi, la modul proiectiv, de a-l dispreţui. Ca şi în cazul general al ideologiei burgheze, imperiul lui Hitler a furnizat şi aici dovada: cu cît s-a torturat mai mult prin beciuri, cu atît mai mare stradania, la suprafaţă, de a salva aparenţele.