[robertsandu]

nu realismul e problema. dealtfel, este laudabil din punctul acesta de vedere.
e uluitor cu cata nonsalanta se prezinta si se gasesc amuzante actiunile unor astfel de oameni, fie ei si handicapati. nu felul cum a fost realizat filmul este deplorabil, ci, faptul ca, gaseste adepti.
si..poate modele de urmat, dar, mi-e greu sa cred asta...

Din punctul meu de vedere este un fals-realism în Ex Drummer. Pentru că ni se prezintă exclusiv părțile negative ale personajelor. Noi vedem latura demonică a indivizilor, însă nu se pomenește nimic despre suferința lor, despre tristețe, sărăcie. Sunt în același timp handicapați, perverși sexual, monștri cu chip de om, dar niciodată oameni. Așa că nu-i niciun realism, este doar o exploatare a aspectelor inumane din existența lor. Chiar și lucrurile care ar trebui să ne facă să arătăm (fie și foarte puțină) înțelegere față de traiul lor cumplit, sunt transformate în miștouri ieftine și folosite, culmea, tot împotriva lor. Cum să râzi de homosexuali, cum să faci mișto de negri?

Este ca și cum aș scrie un articol în ziar despre un om, insistând pe aspectele lui negative și neglijând "convenabil" părțile sale pozitive, care, inevitabil, există. Realismul înseamnă complexitate, înseamnă zone de gri, înseamnă viața așa cum este ea, și cu bine, și cu rele. Nu doar cu rele. Regizorul nu trebuie să-și arate disprețul față de personajele sale, pentru că astfel mă face să cred că are o hidden agenda și că, de fapt, intenția lui nu este să ne prezinte o serie de fapte realiste, ci doar să ne spună ce crede el despre gay, despre drogați ș.a.m.d., supunându-și persoanjele unor experiențe special alese să justifice mizeria lor și aroganța celor superiori.