[robertsandu]

El Método, un film spaniol regizat de tipul ăsta, M.Piñeyro, în 2005. Să vedem... În primul rând, ce nu mi-a plăcut (că au fost și niște dezamăgiri). Tehnica în care au fost redate primele fragmente din film, în multiframe-uri, n-a făcut decât să mă obosească vizual în timp ce încercam să înțeleg niște informații și așa greu de digerat (legate de FMI, Banca Mondială. proteste în Madrid etc.) Informații tari + imagini tari nu fac o rețetă prea bună din punctul meu de vedere. În mod automat sacrifici elementul informativ când te concentrez pe o imagine frumoasă și viceversa.

Apoi, tipic spaniolilor, s-au grăbit să insiste pe o latură siropoasă care chiar nu-și are locul în universul corporatist pe care încearcă Marcelo Piñeyro să ni-l prezinte prin micuța s-a parabolă. Au ei o chestie nativă, la regizorii neolatini mă refer, care îi conduce inevitabil către corazón. În contextul bussines al peliculei, este nepotrivit. Ca să nu mai zic că, din nu știu câti candidați, s-au nimerit să fie cei mai buni taman doi inși care au avut o relație în trecut. În fine, să trec peste - deși este un aspect care, cel puțin în ochii, mei scade valoarea producției.

Pelicula reușește să te distreze și să te țină în priză, cu toate că acțiunea are loc într-un spațiu destul de restrâns. Dar senzația care te încearcă la El Método este similară, păstrând proporțiile, cu plăcerea pe care o aveam când eram mic, vizionând Jumanji. Sunt curios mai mult să văd cine mai pleacă și am tendința de a considera oamenii din cameră ca niște pioni aflați pe cale să primească, din clipă-n clipă, câte un eject de la conducerea companiei (pe care, apropo, nu avem ocazia să o cunoaștem).

Personajele au CV-uri, poartă "măști" și rostesc doar expresii fabricate. Culmea, cei care ies din cursa pentru funcția executivă sunt, de fapt, indivizii complecși, umani. Oare asta o fi esența capitalismului? N-aș prea crede. El Método nu este atât un film care caracterizează capitalismul, ci un fel de gimmick-joc-experiment care speculează, foarte bine de altfel, dorința privitorului către tragi-comic.

Dacă m-aș gândi că El Método s-ar fi menit a fi un film despre capitalism sau unul despre firea umană, atunci el cade pradă propriilor imperfecțiuni. Dacă, însă, iau în calcul posibilitatea că acestă peliculă a avut rolul mai puțin nobil de a distra, într-un sens poate puțin răutăcios și crud, atunci cred că și-a atins bine scopul. Per total, El Método se încadrează în acea categorie de filme care sunt prea over the top și superficiale pentru a fi considerate capodopere, dar, în același timp, prea distractive ca să fie numite slabe.

Thumbs Up, fiindcă nu m-am uitat niciun moment la ceas. Dacă era o parte mai profundă în acest film, cre' că probabil am pierdut-o printre spaghetele alea reci pe care le mâncau aparent cu silă personajele, pardon, concurenții.

PS: Mă întreb, de ce am avut senzația că concurenții se luptă, nu pentru un banal post de conducere, ci chiar pentru un loc în acel adăpost nuclear fictiv? Ideea unui inteviu este aceea că nu ai foarte multe de pierdut, mai ales când candidații sunt oameni cu costume de 1000 de dolari. Nu e ca și cum există doar o firmă în lumea asta.