[robertsandu]

Cam așa trebuie să arate un film de artă reușit. Machuca este acel gen de producție la care eu răspund instinctiv. Aduce la stil cu Bicycle Thieves, un alt film care mi-a plăcut enorm.

Machuca nu este un film formalist. De fapt, cred că este cât se poate de umanist.Tehnicile de filmare și procedeele artistice prin care sunt abordate secvențele nu ne distrag atenția de la ceea ce contează mai presus de toate în acest film: drama socio-umană a unei perioade foarte agitate din istoria chiliană, așa cum este ea transpusă de Gonzalo, Pedro, Silvana (un personaj învins de ura unui război civil crunt) ș.a.

Mi-a plăcut în mod deosebit că Wood n-a încercat să ducă filmul într-o zonă a ideologiilor și a politizării excesive, ci a insistat exact pe ce trebuie, pe oameni. Mai exact, pe cei care au avut de suferit cel mai mult în acea perioadă dificilă pentru chilieni - copiii. Deși în final, veți vedea, nu se sfiește să aleagă o parte, Machuca este o dramă de mare valoare, care avansează fără să sară niciodată de pe șine către un final emoționant.120 de minute care te fac să simți... și să te enervezi.

Cred că pelicula a reușit cu brio în registrul cel mai important, acela de a capta esența socialismului lui Allende în perioada de final a regimului și de a o reda prin ochii inocenți ai unor copii aparținând din lumi diferite. Despre prietenie (mai bine zis despre iluzia unei prietenii imposibile), despre bogăție și sărăcie, despre valori, despre nonvalori, despre suferință, despre inocență, dragoste (de mamă, de soră, de părinte sau de ce vreți voi). Și poate mai presus de toate, despre durerea lucrurilor pe care pur și simplu nu le poți controla. Dar care, inevitabil, se întâmplă.

Un entuziast Thumbs Up!