[MinRep]

Dupa parerea mea, “Glissando” e un film facut pentru o alta generatie de cinefili si, indeed, pentru o alta generatie de critici. Este un film in care se simte influenta operei literare dupa care este bazat – desi nu am citit “Omul din vis”, dincolo de imaginile si dialogurile din filmul lui Daneliuc se pot “citi” cuvintele unui narator introspectiv din perioada interbelica. Mai mult de atat, in forma sa actuala, chiar si la doua ore si 40 de minute, este un film incomplet.

“Glissando” debuteaza cu imaginea unei svastici care se roteste de cateva ori pe ecran, dupa care se transforma intr-un straniu simbol, care va fi ulterior arborat pe staguri uriase in finalul filmului. Nu am informatii precise, dar sunt mai mult ca sigur ca acest debut i-a fost impus lui Daneliuc pentru a clarifica faptul ca filmul este o alegorie despre nazism, dar, sincer, nu cred ca a pacalit pe nimeni. Asa ca avem de-a face cu un film straniu, chinuit, care, datorita pe de-o parte impozitiilor cenzurii, pe de alta propriului autor, ramane incomplet descifrabil. Intrebari precum `Cine e femeia din tablou?` sau `Ce vrea sa reprezinte sala de jocuri din ospiciul de nebuni?` sunt neesentiale, dar sacaitoare pentru spectatorul “ocazional” si nu isi gasesc raspunsul pana la sfarsit.

Evident, filmul nu se petrece in realitatea istorica pe care o cunoastem. Mai mult, cred ca personajul sau este rupt de realitate si isi doreste sa traieasca intr-un vis (cel in care omul cu parul carunt si copilul bolnavicios il salveaza de fiecare data), vis anihilat de imaginile reale ale acestora, de disparitia unei clase sociale si de venirea la putere a unui nou sistem. Multe secvente din film nu pot fi corect interpretate decat daca acceptam ca personajul nostru traieste, macar partial, in propriul vis sau – poate mai credibil – este in plin episod psihotic. Aparitia copilului in final, peretii casei “jupanului” acoperite de portretele aceleasi femei sau interesantele descoperiri radioscopice sunt astfel de momente, dar niciunul nu se compara cu un straniu cadru din inceputul filmului: aflat la baile Herculane cu niste prieteni, dl. Teodorescu se plimba pe strada cu sotia prietenului sau; la dreapta lor apare o femeie imbracata cu o haina alba, pe care cei doi o observa; camera de filmat o urmareste apoi pe femeie, pana cand cei doi dispar din cadru, numai pentru a reaparea ulterior, venind din cealalta directie. Pentru mine, acesta este unul dintre cele mai importante momente ale filmului, care anticipeaza atat evolutia ulterioara a personajului, cat si venirea la moda a culorii albe, adoptata ca simbol de noua putere (vezi si secventele in care oamenii sunt obligati sa poarte halate albe).

“Glissando” e un film imperfect. Dar este un film care are ceva de zis, chiar daca o face din toti rarunchii, cu un calus pus la gura. Este o cronica a unor ample schimbari sociale si – din acest punct de vedere – ar merita sa stea in compania unor filme ca “Il gattopardo”, “Il conformista” sau “Die Blechtrommel”

3 stele