Culorile reci si peisajul glacial al Islandei m-au ingrijorat putin in prima faza. Aveam o banuiala ca personajele vor fi la fel de "inghetate" ca si cadrul natural (cum sunt si in alte filme din N Europei, de altfel). Din fericire nu e cazul: avem personaje cat se poate de umane, calde si interesante. Si, in sfarsit, un film care sta bine si la imagini frumoase si la poveste si personaje.
Nu as mai avea nimic de adaugat la ce s-a zis pana acum. Mi-a facut placere sa urmaresc intamplarile prin care trece Noi, au un farmec si o naturalete imbucuratoare, desi trebuie sa recunosc ca nu am meditat prea mult la intelesuri ascunse. E de ajuns ca am ras in hohote la unele scene ("miezul intelepciunii omenesti" in viziunea lui Kierkegaard) si am zambit la multe altele intr-un film in care moartea e omniprezenta (de la numele filosofului de mai sus la scena cu tatal si bunica manjiti de sangele scapat de Noi- premeonitie intarita apoi de "prezicator" si de la slujba temporara a lui Noi la sfarsitul filmului- care mi-a adus aminte de sfarsitul trilogiei lui Kieslowski).
3 stele
|