[Mercutio]

Referitor la Marie, simplul fapt ca vrea sa ramana acolo nu inseamna nimic. Mai important e de ce vrea sa ramana acolo. E o exilata care incearca sa-si uite trecutul sau dimpotriva a venit in Africa ca sa-si gaseasca adevarata patrie spirituala? Apoi orice varianta ar alege filmul sa sustina, trebuie sa o faca convingator. Nu poti sa ai un personaj care fuge de viata din Franta fara sa prezinti intr-un anumit detaliu viata sa din Franta. Nu poti sa ai un personaj care vine in Africa fiindca e atras de cultura africana, dar filmul in sine sa nu prezinte intr-un anumit detaliu cultura africana. Cateva exemple de personaje excelent dezvoltate: To Live a lui Yimou, Au revoir l'enfants a lui Malle, L'amour L'apres-midi a lui Rohmer.

...Nu faptul ca nu a procedat corect ma deranjeaza pe mine, ci faptul ca nu inteleg de ce nu a procedat corect. Poate de vina e faptul ca sunt mai greu de cap, sau poate ca regizoarea se preocupa prea putin de aspectul asta, pentru ca are alte prioritati. No problem, doar ca atunci filmul nu o sa fie pe placul meu. Fara empatie, cu un grad foarte scazut (spre zero) de implicare emotionala filmul e o experienta destul de seaca. Ia-l si pe fiul ei, de exemplu. Are o schimbare de atitudine brusca, in urma unui eveniment...sa-i zicem inedit. Dar tu nu stii prea multe despre cum era el inainte de eveniment(lenes, apatic si cam atat) , nici nu-i intelegi prea bine schimbarea radicala de comportament. Ca sa nu mai zic de restul personajelor care-s aproape degeaba in poveste: Boxer, sotul, socrul...
...

avem tendinta de a judecata in genul "ce-as fi facut eu in locul ei", dar in realitate oamenii actioneaza de multe ori in mod diferit decat am crede noi. ganditi-va la cei care in timpul razboiului nu si-au parasit casele in vremea bombardamentelor. mie mi s-a parut ca Marie are totusi o motivatie si, relativ, aceasta se explica. la un moment dat, dintr-un dialog, aflam ca fiul cel mare e nascut acolo. deci parintii lui, Andre si Marie erau stabiliti in acel loc de vreo douazeci de ani, tinand cont de varsta baiatului. asta explica foarte multe. in primul rand de ce Marie nu voia sa plece. nu e usor sa pleci dintr=un loc in care ai investit jumatate din viata, singura ei sansa era sa sa puna pe roate ferma. atitudinea fiului cel mare, la fel, se explica, fiind crescut toata viata acolo, singurul copil alb printre negri. se vede cum era tratat de ceilalti din secventa in care se intalneste pe camp cu cei doi rebeli. dar dincolo de plauzibilitatea personajelor, ceea ce cred eu ca face filmul bun, e modul in care e redata povestea. nu e o reprezentare deloc confortabila, cu imagini clare si frumoase, cu scene in care se explica totul ca la teatru, pentru ca ceea ce se intampla nu e deloc confortabil. e vorba de tragedia unei familii si a unei populatii. iar evenimentele de felul acesta nu sunt si nu au fost nicidata limpezi. nici cauzele, nici rolul participantilor, nimeni nu stie exact ce vrea, nici macar Marie. ea vrea sa ramana, dar nu e sigura ca face bine ceea ce face. ca sa fac o comparatie, ganditi-va putin la revolutia din Ro. nici acuma nu se stie ce si cum.