iubirea dintre doi atleţi
El era campionul universului la mers pe jos.
Ea era o tânără speranţă la aruncarea sinelui către înalt;
s-au întâlnit la unul dintre antrenamentele ei
de traversare a străzii către necunoscut.
Ea s-a împiedicat şi a început să cadă;
au băut ceva, s-au privit în ochi,
ea continua să cadă.
Când a încetat să cadă, era deja în braţele lui.
Au început să se antreneze împreună.
El îşi sincroniza în fiecare zi paşii cu nebunia ei.
Ea se arunca puţin câte puţin
mai înalt, până i-a ajuns în suflet.
S-au antrenat o vreme împreună,
pe ea o dureau coapsele de la sărit
iar pe el – buzele de atâta vorbit.
Dar au continuat să se antreneze.
Cu râvnă, cu spor,
cu lacrimi, cu dor.
Într-o zi, ea a sărit atât de sus
încât nu a mai căzut înapoi.
El a continuat să meargă pe jos,
câştigând numeroase campionate de mers pe jos
spre niciunde.
(ivcelnaiv)