[Namaste]

Am perceput filmul ca fiind prezentat prin prisma unui realism magic subtil. De fapt cred ca asta e cuvantul care caracterizeaza cel mai bine intreaga stare de spirit a filmului: subtilitatea. Si asta am apreciat cel mai mult: nu avem nevoie de personaje supranaturale, efecte speciale, intamplari extraordinare. Atmosfera apasatoare, pe alocuri cu efect claustrofob, e creata doar prin prisma muzicii, a privirilor si mai ales a tacerilor. Forta incredibila a filmului consta tocmai in capacitatea sa de a sugera mai degraba decat a arata in mod expres.
Premisele sunt simple, lipsite de artificialitate: in timpul vizionarii filmului Frankenstein, Ana, o fetita de sase-sapte ani, este profund impresionata de evenimentele prezentate pe ecran. Factorul declansator in procesul ireversibil de maturizare il reprezinta uciderea celor doua personaje si staruinta Anei de a intelege motivul. Scena in care Ana isi intreaba sora (Isabel) care este motivul celor doua crime, este captivanta. Pur si simplu nu puteam sa-mi desprind privirea de pe chipul celor doua fetite (care nu clipesc nici macar o data pe parcursul discutiei). Isabel (fascinata la randul ei de moarte: scena strangularii pisicii, se preface moarta doar pentru a-si impresiona sora) este cea care nascoceste o intreaga poveste cum ca monstrul nu a murit, este inca prezent sub forma de spirit intr-o casa parasita, fapt care ii incita curiozitatea Anei.
Pe langa procesul de maturizare al Anei (tema principala a filmului), se abordeaza si alte cateva teme complementare: razboiul ca factor dezumanizant, lipsa comunicarii in familie si conformismul, de care sunt constienti ambii parinti, fiecare avand modalitatea proprie de a evada din cotidian:
- mama scrie scrisori unui destinatar absent (poate chiar inexistent), exprimandu-si regretul pentru starea actuala a lucrurilor si dorinta revenirii la „normal”: „I often wonder what became of everything we had there. I don't say that out of nostalgia. It's hard to feel nostalgic after what we've been through these past few years. But sometimes, when I look around me and see so much loss, so much destruction and so much sadness, something tells me perhaps our ability to really feel life has vanished along with all the rest.”
- tatal e un mic apicultor filosof, facand analogii intre universul albinelor si universul uman, acceptarea mecanica si formala a regulilor impuse, efortul (inutil) depus zilnic, fara vreo finalitate: „Someone to whom I recently showed my glass beehive, with its movement like the main gear wheel of a clock, someone who saw the constant agitation of the honeycomb, the mysterious, maddened commotion of the nurse bees over the nests, the teeming bridges and stairways of wax, the invading spirals of the queen, the endlessly varied and repetitive labors of the swarm, the relentless yet ineffectual toil, the fevered comings and goings, the call to sleep always ignored, undermining the next day's work, the final repose of death far from a place that tolerates neither sickness nor tombs, someone who observed these things, after the initial astonishment had passed, quickly looked away with an expression of indescribable sadness and horror”. Acest fragment reprezinta de fapt si descifrarea titlului, antiteza dintre cele doua lumi: cea interioara, ludica, imaginata de Ana si cea exterioara, mecanica si formala.
Atintirea camerei spre obiecte de cult (mai ales in momentul discutiei despre evenimentele din filmul vazut de cele doua fetite): icoane, ingeri, cruci, mi-a parut ca o aluzie la faptul ca si crestinismul poate fi interpretat ca o poveste inchipuita de oameni pentru oameni.
Uneori, ceea ce se petrece in propria imaginatie este mai real decat realitatea insasi. Faptul ca fiecare experienta este trecuta prin filtrul subiectivitatii, conferindu-i-se anumite semnificatii, face ca granitele dintre real si ireal sa fie destul de greu de determinat uneori (ex. Rashomon - filtrul experientei denatureaza adevarul).
In concluzie, am privit povestea Anei ca pe una atemporala si specifica fiecaruia dintre noi iar modul in care a fost prezentata m-a cucerit definitiv.