Aparent o tragicomedie ce prezinta incompetenta detectivilor din Coreea de Sud a anilor ’80, Memories of Murder ne avertizeaza inca de la inceput - prin scena ce infatiseaza cativa copii ce se amuza jucandu-se cu obiectele personale ale uneia din victime, inainte ca organele abilitate sa analizeze probele - ca nu avem de-a face cu un film tipic genului sau.
Prima parte e intesata de situatii aberante pentru o societate civilizata: detectivii sunt extrem de brutali, agreseaza atat verbal cat si fizic pana si un baiat oligofren, incercand sa-l determine sa marturiseasca o crima pe care, in mod evident, nu avea cum sa o comita (pentru ca mai apoi, dupa ce si-au dat seama ca s-au inselat, sa il imbuneze cu o pereche de adidasi „Nice”), detectivul Park – ce are despre sine impresia ca este un fin cunoscator al psihicului uman, avand abilitatea de a face oricand diferenta intre criminal si om nevinovat - il ia la bataie pe colegul sau venit din Seoul, confundandu-l cu un suspect, metoda „ingenioasa” de a-i avertiza pe raufacatori (o sperietoare de ciori infipta-n varf de bat, cu un mesaj de avertizare impotriva asasinului), contactarea unui shaman in sprijinul anchetei, cautarea inspiratiei in filme politiste, etc.
Incercarile disperate de a gasi criminalul si de a da vina pe cineva, indiferent daca e culpabil sau nu, mi-au amintit de Le Corbeau (suspiciunea care se muta de la un personaj la altul) si de L’aveu (suspectul privat de somn si de hrana cu scopul de a ajunge intr-o stare in care el insusi crede ca a comis faptele de care era invinuit).
Intr-adevar, anumite scene pot parea neverosimile, insa nu cred ca e vorba de o exacerbare intentionata a mediocritatii si a incompetentei organelor de politie. Contextul ne este suficient pentru a ne da seama ca aceea era starea de fapt a autoritatilor: pana si detectivul nou-venit din capitala recunoaste ca nu s-a mai confruntat cu asemenea cazuri.
Succesiunea faptelor in sine nu mi s-a parut importanta, cum nu era important nici sa aflam numele ucigasului (deznodamant asteptat in cazul unui film politist). Semnificativa cred ca a fost evolutia personajului din rolul principal, detectivul Park Doo-man. Daca la inceput parea ca se joaca de-a hotii si vardistii, neluandu-si meseria in serios, il vedem 15 ani mai tarziu neputincios si inca bantuit de ceea ce s-a intamplat.
Am simtit si eu, ca spectator, senzatia de neputinta si dificultatea de a accepta faptul ca uneori adevarul este mai presus de noi.
Actori buni, coerenta, suspans, evolutie interesanta a personajelor, per total un film foarte bun.
THUMBS UP
P.S.: nu inteleg alegerea unora de a acorda verdictul mai tarziu, in functie de parerea celorlalti.
