[White1]

Incep cu o mica nelamurire. Care e diferenta (in domeniul filmelor) dintre suprarealism si absurd? Am intalnit (aici) de doua ori termenul de "suprarealist" atribuit filmului , dar nu mi se pare ca are foarte multe in comun cu suprarealismul din Un Chien Andalou, de exemplu. Am cautat pe Wikipedia cate ceva despre absurd si chiar daca se refera la teatru mi se pare ca se potriveste exact stilului acestui film: "Teatrul absurdului ionescian – după cum se poate afla și din Note și contranote de Eugen Ionescu (1962) – își revendică neputința diferențierii dintre comic și tragic".
De fapt originalitatea filmului deriva exact din amestecul asta ciudat de drama si comedie, pe de o parte, si stilul unic de filmare, pe de alta parte (eu cel putin nu am mai intalnit nici un film compus 99% din cadre fixe). Mie mi-au placut cadrele astea imobile din mai multe motive: iti transmit o stare de paralizie si neputinta care, probabil, stapaneste si personajele acestui film. Iti ofera ocazia sa acorzi mai multa atentie detaliilor (foarte puternice cateva dintre ele:un Iisus caruia ii s-a desprins un cui leganandu-se caraghios pe cruce, de exemplu). Ii ofera regizorului sansa sa se joace putin cu tine: scena in care aproape toate personajele isi indreapta privirea spre fereastra ca sa se convinga daca o cladire se misca sau nu inspre ei. Ai vrea sa te convingi si tu de adevar dar nu poti. In sfarsit, regizorul chiar stie sa se foloseaca cu maxima eficienta de decor.
As vrea sa mai vorbesc putin despre umorul filmului, care are subtilitatea aia specifica umorului rusesc dar nu cred ca are rost sa incep sa insir alte scene care mi-au placut. E suficent sa zic ca filmul a reusit ceea ce multe comedii pur-sange nu au putut sa faca: m-a facut sa rad la un dialog.
Asa ca trec la partea tragica. Religia e moarta: daca nici macar la aniversarea a 2.000 de ani de la nasterea "luzarului" nu poti sa faci o afacere profitabila din vanzarea de cruci atunci Iisus isi merita locul in maldarul de gunoi unde e aruncat la sfarsit. Nu mai pacalesti pe nimeni cu miracole, nici macar cu simularea lor, deci fiti atenti atunci cand va oferiti voluntari pentru vreun truc "magic". De arta se mai ocupa doar nebunii, si probabil doar alti nebuni sunt in stare sa o inteleaga. Materialismul stapaneste peste toate dar nu asta e "harta si busola" despre care vorbeste un personaj, asa ca nu e de mirare ca toti par pierduti si dezorientati. Poate ar trebui sa fiu nemultumit de faptul ca regizorul nu propune nici o solutie dar experienta mea cu artisti cu pretentii de Mesia nu e foarte placuta asa ca ma declar multumit de modul in care Roy Andersson a surprins realitatea unei lumi in deriva.
Thumbs Up pentru film si pentru comentariul Anielei, e preferatul meu de pana acum.