[Namaste]

Jesus was crucified because he was a nice guy.

Andersson ne prezinta un univers gri, cu oameni implacabili, impenetrabili, incapabili de a relationa cu ceilalti. Toti sunt niste morti vii, intr-o lume putreda: albi ca varul, arata de parca si-ar fi petrecut intreaga existenta intr-o cutie (desi se vrea a fi suprarealist, filmul e foarte aproape de ce se intampla in zilele noastre).
„Este timp pentru toate” ii spune unul din personaje sotiei, in timp ce aceasta incearca sa-l convinga sa-si petreaca ziua cu ea, nestiind ca tocmai acea zi va fi ultima in compania in care lucrase timp de 30 de ani. Scena in care este concediat este de asemenea edificatoare pentru societatea in care traim si relatiile sef-subaltern: isi implora seful cazandu-i la picioare, cuprinzandu-i genunchii, in timp ce acesta ii arunca o ultima privire dispretuitoare, inainte sa se indeparteze.
Oamenii sunt atasati de material, de obiecte neinsufletite, trecand cu vederea suferinta celorlalti: unul din personaje ramane cu privirea pironita pe crosa de golf care se rupsese, un barbat este batut in plina strada, trecatorii ramanand impasibili la strigatele sale disperate dupa ajutor, singurul respectat si adulat este un general care tocmai implinise 100 de ani, senil si imobilizat intr-un tarc cu gratii de fier, vizitatorii si personalul spitalului fiind convinsi ca senilitatea este un pret acceptabil in schimbul averii stranse.
Arta este si ea desconsiderata: unul din personaje se lamenteaza la un moment dat, incercand sa emotioneze agentii de asigurari care il cercetau pentru frauda: „I have two sons, one of them is seriously ill...he’s lost his mind, writing poetry made him nuts”...se pare ca poetul n-a inteles ca scopul suprem in viata este „sa vinzi ceva care sa adauge un 0 la cifra profitului”.
Deloc surprinzator, singurul care indrazneste sa spuna lucrurilor pe nume, si caruia ii pasa de soarta aproapelui, este un cersetor, un om care nu este legat de bunuri materiale.
Pentru fiecare din personaje situatia in care se afla pare fara iesire, se consoleaza doar cu faptul ca soarta este cea care alege, oamenii sunt absolut neputinciosi.
Singura solutie (fara succes, evident) de a iesi din acest impas, pare sa fie jertfirea unei fetite (sacrificarea viselor, a sperantei, a inocentei, pentru a obtine o situatie materiala prospera), care este pregatita dinainte, explicandu-i-se ca ea nu are experienta necesara sa inteleaga, trebuie sa se conformeze dorintei celorlalti.
Religia nu putea sa lipseasca din acest peisaj sumbru, profanul este mai presus de sacru: in momentul in care unul din personaje cauta indrumare in biserica, doi clerici ii resping vehement lamentarile, expunandu-si propriile probleme; „How could I be so stupid? To think you can make money on a crucified loser!” isi exprima nemultumirea un alt personaj, vanzator de crucifixe, a carui afacere n-a functionat.
Per total, au existat cateva teme demne de luat in considerare, dar prefer alti regizori care, dupa parerea mea, abordeaza intr-un mod mai interesant subiecte de asemenea factura: Jacques Tati, Jens Lien (cu al lui „Den brysomme mannen »), Jean-Pierre Jeunet, si lista poate continua.
Thumbs down (in afara concursului, sper sa nu deranjeze interventia)