[Malombra]

poate greşesc, dar cred că festivalurile de la noi, în loc să se îmulţească asemenea ciupercilor, ar fi bine să mai crească mental un pic. în iunie are loc cinepolitica la bucureşti şi cum nu pot merge, m+am gîndit să mă uit la o serie de filme. îl las la o parte pe costa-gavras, care mie mi se pare comedie, nu thriller politic cu Z-ul lui. îl las şi pe il divo, care arată contradicţiile personajelor puterii şi mă uit la sîrbescul Sisanje. trecînd peste faptul că filmul vede specii singulare , acolo unde există genuri, cu subspecii şi ramificaţii, ce caută oroarea asta într+un festival? în afară de ilustrarea unui pupincurism neaoş care îşi trădează cu entuziasm orice ierarhii personale, ca să arate lumii că s-a raliat la cerinţele noii orînduiri post-integraţioniste, nu mă duce mintea cum să explic fumigena asta puturoasă proiectată în cadrul unui showcase internaţional. filmul e previzibil ca un puzzle cu 4 piese. un băiat cuminte, geniu matematic, se înhaită cu nişte nazi skinheads, galerişti convinşi, copii de bani gata, semi-lobotomizaţi, fashion kids, etc. băiatul devine rău, pentru că e slab şi influenţabil, raţiunea îi serveşte să se ferească de ploaie, nu de atacul concertat al unei găşti de beţivi raşi pe cap. apoi, veşnica tactică a denigrării unor enunţuri, prin punerea lor în gura unor personaje putrede.
adică: dacă vrei să acoperi cu mîzgă conceptul de justiţie imparţială, ce faci? iei un tată cu doi copii, îl pui să mănînce la dejun două ouă ochi, scobind în gălbenuş cu mîna, ca într-o vulvă, în timp ce clefăie şi recită ceva despre numita justiţie imparţială. după vreo 10 minute, îl arăţi pe numitul tată cu familia la pizzerie, unde acesta, în timp ce mama aranjează cu grijă babeţica mezinei, îşi face drum în spate, unde după o perdea o fasonează pe chelneriţă, de-i merg fulgii. în sfîrşit, mai încolo, tot tatăl ăsta aruncă un ceai fierbinte marca starbucks în faţa unei mame cerşind la minus 18 grade şi treaba-i făcută; spectatorul e destul de preparat cît să creadă că justiţia imparţială, aia de care tatăl tot face caz din cînd în cînd, e o chestie teribilă. de ce? păi nu vezi CINE o promovează? nenorocitul ăsta. în Sisanje nu e aşa, dar se aplică exact procedeul ăsta. nu iau apărarea "principiilor" emise acolo, că multe nu sunt decît redneckisme tipice ridicate la amploarea unei oculte teorii a guvernării (nu ne mai conduc masonii acuma, ci urmaşii lor legitimi - plutocraţia naţionalistă lol), dar voiam să indic cum filmul, ca să compromită ceva, nu face decît să-l ataşeze unui ins descompus, ceea ce înseamnă ramolism şi soluţie facilă.
nu mai vreau să obosesc pe nimeni. şi aşa e prea mult. observ că scriu numai despre filme proaste cîte un tom întreg.
0,000000000000001 / 100