View Single Post
Old 25 Apr 2012, 21:16   #11
SoricicaMov
Guru
 
SoricicaMov
 
Join Date: Dec 2009
Location: Auroreville
Posts: 784
Un film dificil de digerat insa, pentru mine, exceptional de onest si puternic; am regasit acelasi exhibitionism al imoralitatii si insalubrului uman in filmele lui Haneke sau Harmony Korine, insa mie Haneke intotdeauna mi-a lasat impresia ca filmeaza de undeva de deasupra, cu o nota de infatuare, in timp ce Korine e mult prea aproape de miez, ametitor, incandescent, in schimb Ulrich Seidl in Hundstage este exact acolo unde trebuie sa fie, se pozitioneaza in imediata vecinatate si suprinde totul orizontal, documentar, fara prejudecati, fara inhibitii, apreciez asta enorm pentru ca indiferent ca nu imi place ceea ce vad, ma socheaza si imi şutuie viziunile optimiste, dandu-mi de gandit, nu pot sa ignor si aceasta realitate prezentata de Seidl, e una cronica, e adanc ingropata in ADN-ul omenirii; ca Austria arata si altfel decat in reclamele agentiilor de turism nu ar trebui sa fie un soc pentru nimeni, oamenii de peste tot se nasc cu aceste seminte distructive inauntrul lor, unele germineaza si mai tarziu infloresc, in toata splendoarea lor fatidica, flori ale raului, care isi scot la iveala si caracterul carnivor si se consuma unele pe celelalte intr-un joc al supravieturii din subsolul moralitatii; spre deosebire de performerii lui Tod Browning din Freaks, care sunt toti adunati sub aceeasi cupola, imperfectiunile lor fizice sunt evidente, si care sunt aratati cu degetul si exploatati, Seidl ne da de inteles ca lumea intreaga este un circ al ciudateniilor si al viciilor si ca ne putem astepta oricand ca in vecinatatea noastra sa se petreaca un eveniment care sa ne tulbure cotidianul cel bine autocroit pe masura proprie ce atat de mult ne place a o considera normala; insa revoltandu-ne si incercand sa intoarcem spatele anormalului negativ nu il vom exclude din ceea ce ne inconjoara; in nenumarate cazuri oamenii isi camufleaza incapacitatea de a comunica si de a glisa social prin comportamente violente, deviante, daunatoare, si cu cat frustrarile se depun in straturi acumulandu-se presiuni, aceste handicapuri comportamentale se sudeaza si devin arme, singurele la indemana in situatii limita pentru astfel de oameni; iar aceasta disfunctionalitate are un caracter peren ce revine la suprafata si in generatiile ce urmeaza; undeva pe IMDb am gasit randurile urmatoare si mi-au placut mult pentru ca a ascunde sau a cosmetiza grotescul uneori poate fi mai riscant si eroziv decat a il expune si implicit a suferi consecintele unui act neconventional: ‘’Seidl replied that some may view it as immoral to show violence against women, but that he himself felt it would be immoral not to show it.’’ Anyway, vad ca a avut parte de tratamente foarte dure din partea celorlalti participanti la turneu, insa eu ii dau 4 stele pentru curajul de a expune chirurgical, fara compromisuri, atrofia moralitatii umane
__________________
For the dark finds ways of being
Engraved in the light

http://www.youtube.com/watch?v=wohuAtr8RgU
SoricicaMov is offline   Reply With Quote sendpm.gif