|
King of New York –Deşi genul acesta nu este chiar printre preferatele mele (dar am mai avut şi surprize cu alte ocazii), cu excepţia lui Christopher Walker (la care am bãloşit tot filmul) şi, pe alocuri, imaginile cu New York-ul, nu mi-a zis mai nimic filmul. Gangsteri care se ciuruiesc pentru supremaţia în lumea drogurilor, cu Frank care s-a întors din închisoare cu complexul Iisus Hristos revisited. Mi s-a pãrut fumat şi neconvingãtor.
Offside – Panahi îmi place pentru cã filmeazã în stilul acela realist, nepretenţios, fãrã excese lacrimogene sau senzaţionale. Cum sã ţi se rupã de un regim cu pronunţate tendinţe totalitariste cu tentã religioasã atunci când faci parte dintr-o societate cu oameni raţionali unde tinerii, mai ales în zonele urbane, nu dau doi bani pe un sistem moralist, ipocrit şi absurd.
Pentru modul în care Panahi aratã simplu, natural, transparent, fãrã exces de artificii, încãpãţânarea iranienilor de a se revolta într-un mod domestic, la nivel personal, individual, cotidian, dar eficient prin persistenţã (mai puţin ideea puţin forţatã de la sfârşit cu motivarea dorinţei de a veni la meci pe stadion în memoria unui prieten mort) votez pentru Offside.
|