|
Lunacy is a movie about...lunacy. Diferite grade de „nebunie”, o nebunie care migrează dintr-o tabără în alta, rămînînd la latitudinea ta să decizi cine-i dus de-acasă și cine-i întreg. Ăsta e și farmecul filmului. Personajele create de Svankmajer sînt precum nitroglicerina. Instabile, imprevizibile, cu puseuri și răbufniri de isterie alternînd cu momente de luciditate și relativă normalitate. Totul tratat în cheie comică. Ici-colo, nişte hălci de carne însufleţite, amintindu-ne parcă, permanent, că avem de-a face, în primul rînd, cu o experienţă senzorială şi abia apoi cu una cerebrală (creierul e ultimul organ care mărşăluieşte în nişa sa).
După cum zice şi Mr. S la început, povestea e undeva între Poe şi de Sade. Mai puţin din primul, mai mult din al doilea, inclusiv o reîncarnare a marchizului în sec. XX (fantastică secvenţa în care trăsura marchizului traversează o pasarelă, iar din interiorul paşnic de secol XVIII al trăsurii, camera aruncă o privire afară, la nebunia secolului XX. Din nou, nebunia schimbă taberele, depinzînd de perspectivă. În momentul în care marchizul părăseşte hanul, în trăsură şi outfit de sec. XVIII, în plin secol XX, îţi zici că omul nu-i cu toate ţiglele la mansardă. Apoi însă, călătorind cu ei în trăsură, normalitatea se instalează în interior iar anormalul se petrece afară. Filmul face permanent echilibristică între cele două stări, ceea ce e normal la un moment dat, devine ciudăţenie în scena următoare. Salvatorul se transformă în torţionar. Splendidă de-a dreptul secvenţa blasfemiei din biserică, delicioasă scena micului-dejun, în care farfuria albă, simplă, e înlocuită cu una cu model, fiindcă meseanul e un „oaspete onorabil”.
3 stele
|