[Federico]

Si eu vorbesc tot pornind de la subiectivitatea propriilor mele experiente si perceptii, nu din carti. Infortunamente, nu-s familiarizat cu cinema-ul lui Ceylan sau al celorlalte titluri pomenite de tine (desi am intrat pe ultima suta de metri in pregatirile pentru WH - luna asta il incoltesc candva) asa ca am ratat o sansa palpabila de a intelege fara prea multe echivocuri ce ai tu-n minte. Ritmul si pulsul unei contemplari quasi-naturale nu m-ajuta foarte tare. Anyway, nu stiu daca incetinitorul e un sinequanon-ism (nici macar in ce priveste gusturile mele) pentru ca o scena care-l contine sa se califice ca CC, dar I do think ca conteaza enorm, ca are o influenta uriasa. Pentru ca pentru mine CC, luat la scara micro, ca scena izolata, si nu ca film in tot ansamblul lui, e sinonim cu muzica si poezia. Care basically inseamna ritm. Si nimic nu cred ca se compara cu fluiditatea continutului cognitiv al unui tablou in miscare pe care o aduce ralenti-ul. Poezia cinematografica (sau CC-ul) presupune, dpmdv, dictatura simturilor si a intuitiei asupra intelectului. Un moment de natura subiectului pe care-l discutam noi acum asa opereaza, gratie informativitatii narative precare pe care-o furnizeaza -- atat, prin definitie, din cauza efectului ralenti-ului care dilata timpul si dilueaza, deci, densitatea informatiei... cat si prin alegera strategica a obiectului de contemplat.
BTW, scena din TDK , desi eu mi-o aminteam ca atare, am revazut-o acum pe YT si spre stupefactia mea, nici nu cred ca e trasa in slow-mo. Nah. Dar in cazul asta se disociaza de obiectul pentru care argumentam eu. Retrag termenul de genialitatea potentiala. Sau as mai putea sa-i injumatatesc potentialitatea. Genialitatea potentiala potentiala.
PS: Prologurile ultimeleor doua filme ale lui LvT iti par contemplative (datorita r-ului)?

(o sa plonjez si-n link-ul ala dar mai tarziu)