Nefiind nici pe departe o simplă dramă pentru niște dame leșinate de pension,
Nara Livet ține de rădăcină (rămuroasă chiar) pentru creațiile ulterioare ale suedezului. Și ce poate fi mai adânc și cu atâta vigoare înrădăcinat în zeitgest-ul jumătății de secol 20, decât percepția societății asupra femeii și pe cale de consecință, chiar a femeii însăși asupra propriei corporalități? Corporalitate de care ține, bineînțeles, și proCreația.
4 ipostaze ale femeii ni se prezintă:
- Cissi, femeia redusă la o
păpușa neînsuflețită. Din momentul pierderii sarcinii ea apare acoperită aproape întotdeauna de o pătură, învăluită parcă de rușinea transformării/degradării trupului într-un simplu corp fizic, steril, condamnat, izolat. Nu apucăm să-i intuim robustețea trupui sănătos ca în cazul (-)Stinei care, cu look-ul ei de școlărița veselă dar cu pântecul fertil, inspiră aproape plenituidea condiției femeiești. Aproape zic, deoarece în cazul ei regăsim zona-purgatoriu, abisul provocat de aflarea în proximitatea vieții și neputiința împlinirii ei, și anume realm-ul bolii psihice. Pentru că boala psihică, într-o oarecare măsură, câștigă compasiunea societății chiar dacă, evident, nu substituie mântuirea.
- Pe Hjordis o percep ca speranță a emancipării de atitudine (preconizarea decadelor următoare, anii 60-70 cu libertinajul lor oferit de apariția pilulei, etc). Ei i se oferă argumentul copilului-miracol, ca o contrapondere pentru claustrarea libertății personale. Copilul este un miracol, si ca orice miracol trebuie acceptat indiferent de sacrificiu și consecințe.
- In cele din urmă, Bergman ne oferă, ca mijloc de ușoară detensionare a angoasei clinice, secvența salonului femeilor sănătoase cu copii sănătoși – normopatologia este eliberatoare.
De cealaltă parte, bărbații sunt reduși la o unilateralitate corespunzătoare concepției patriarhale. Parcă Bergman ar spune “după faptă și răsplată”:
- Ellius, bărbatul redus la un automat de calcule pragmatice, incapabil de
emozione, ce consideră că femeia are
datoria de a produce, în sensul cel mai tehnic posibil, moștenitori. Sau altfel spus, chiar cu vorbele sale,
să livreze coletul.
- Tage Lindin, bărbatul redus la o voce, manipulator și iresponsabil, ce ajunge să posede într-o manieră [viol]entă corpul tinerei fete.
- Harry Andersson, bărbatul frunză-purtată-pe-adierea-mediocrității.
De aia avem un 8 martie, nu? Să plătim sutele de ani de opresiuni ale unui Ellius/ Tage/Harry.
Până la urmă, cum poate un bărbat înțelege pierderea unei sarcini sau avortul? O femeie
simte lama rece a “sabiei ce i-a străpuns sufletul” – ascuțimea metalului de chiuretaj. Deși amândoi sunt "creativi", doar o femeie poate împlini Creația, pe cand un bărbat o poate doar potența.
Pentru claritatea tranșantă a discursului cinematografic și pentru cele două secvențe forte (monologul Ceciliei sub efectul medicamentației + scena nașterii) pentru Bergman am 2 stele și juma’. Deci 3!
