|
pare a fi un film de televiziune. realizat cu mijloace minime. aduce a piesa de teatru. totul se petrece aproape in intregime in salonul de spital. nu e prima data cand Bergman foloseste metoda aceasta de a pune impreuna o serie de personaje, determinandu-le mai mult sau mai putin sa interactioneze intr-un spatiu restrans: o insula, o casa. prin urmare istoria unui personaj, situatia in care se afla, e evocata mai mult prin vorbe decat prin fapte. aflam povestea femeii aduse la urgenta din dialogul ei cu sotul venit in vizita sau cu sora medicala. interpretarea actoriceasca joaca un rol important aici, daca pot spune asa. insa Bergman o pondereaza in asa fel incat sa nu para teatrala (interpretarea) si folosind la maxim mizanscena reuseste sa dea filmului acea tusa de realism caracteristic lui (scena nasterii e cea mai realista scena de felul acesta pe care am vazut-o vreodata).
iar prin faptul ca prezinta trei personaje legate intre ele de acelasi eveniment important din viata, te face sa meditezi la nastere ca fenomen uman. nasterea devine un referent universal.
3 stele
|